joi, 12 aprilie 2012

Ce am mai gătit...

Pentru că, aşa cum am zis, ne-am cam săturat de pui, am trecut la altceva: Midii!!! :D
Le ador! Îmi plac pane, dar aseară am încercat altceva. Am avut cam jumătate de kilogram. Poate chiar mai puţin. Luase mama de Florii şi a făcut pane, dar au mai rămas.
Într-o tigaie, am topit nişte unt. Am adăugat usturoi, apoi, când acesta s-a călit, nişte vin alb. Am dat în fiert sosul şi am adăugat midiile. Le-am lăsat să se "împrietenească“ vreo 10-15 minuţele, aşa.
Am sărat şi am înmiresmat cu pătrunjel. Ca garnitură am pregătit pilaf. Sosul midiilor este minunat. Dacă îl doriţi mai gros puteţi scoate midiuţele şi apoi mai fierbeţi sosul câteva minute, până ajunge la densitatea dorită.

Midiile se gasesc pe coastele oceanelor si a marilor fixate de stanci si pietre sau sunt crescute in ferme speciale. Procesul de crestere a acestor moluste a fost inventat in 1234 de marinarii irlandezi. Odinioara, marinarii asezau molustele cu icre pe stalpi de stejar pe care ii scufundau in mare. Astazi, cultivarea midiilor in ferme instalate pe fundul marilor, a devenit o ocupatie raspandita si foarte profitabila. Perioada de cultivare este de 18 luni, timp in care midiile pot atinge dimensiuni de 4-5 cm. Cochiliile midiilor sunt de mai multe culori : albastre, verzi, negre, maronii, aurii. In ferme sunt cultivate doar midii albastre si negre, care au un gust mai fin. Foarte apreciate sunt midiile mediteraneene, care au un raport intre carne si cochilie de 50%, fata de 35%, ca la majoritatea speciilor. Midiile contin o mare cantitate de proteine, saruri minerale, fosfor, fier si vitaminele A, B1, B2, B6, C, K. De asemenea, carnea de midii este considerata un produs dietetic. 100 g de midii contin 75 de calorii. Atunci cand cumparam midii trebuie sa fim atenti ca ele sa fie proaspete : cochilia trebuie sa fie inchisa sau ar trebui sa se inchida daca o agitam un pic. Inainte de pregatire, trebuie spalate bine sub un jet de apa. Se fierb in apa putina, la foc mare, timp de cateva minute, pana cand cochiliile se deschid. Midiile se servesc cu sosuri picante asiatice sau cu sosuri mediteraneene, in supe, orez sau paste.

http://www.ardei-iute.ro/despre/mancare/fructe-de-mare---stridi-homari-crabi-crevetimidii-caracatite-calamari-icre-alge.htm


Enjoy!