joi, 16 septembrie 2010

"Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine eşti, ce pofteşti, ce cauţi pe vremea asta în casele oamenilor?"

SCENA II

VETA şi RICĂ VENTURIANO, apoi JUPÂN DUMITRACHE şi IPINGESCU de afară

RICĂ (intră, se opreşte pe prag, vede pe Veta în spate, răsuflă din adânc, pune mâna la inimă şi înaintează în vârful degetelor până la spatele scaunului ei; cade în genunchi şi începe cu putere): Angel radios!

VETA (dă un ţipăt, se scoală şi fuge în partea ceailaltă a scenii făcându-şi cruce şi scuipându-şi în sân): A!

RICĂ (întorcându-se în genunchi spre partea unde a fugit ea): Angel radios! Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul raţiunii; da! Sunt nebun...

VETA: Nebun! (strigând.) Săriţi, Chiriac! Spiridoane!

RICĂ: Nu striga, madam, (se târăşte un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat.

VETA: Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine eşti, ce pofteşti, ce cauţi pe vremea asta în casele oamenilor?

RICĂ (se ridică şi se apropie de dânsa tăindu-i drumul): Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi nefericit, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire.

VETA: Ei! Ş-apoi? Ce-mi pasă mie! (după o mică reflecţie.) Vai de mine! Ăsta e vun pungaş: a aflat că nu-i dumnealui acasă şi umblă să ne pungăşească. (tare strigând.) Chiriac! Spiridoane! Săriţi! Hoţii!

RICĂ (cu mâinile rugătoare): Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! M-ai întrebat să-ţi spui cine sunt, ţi-am spus. Mă întrebi să-ţi spui ce caut... Ingrato! Nu mi-ai scris chiar tu însuţi în original?

VETA: Eu?

RICĂ: Da! (se ridică.) Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la numărul 9, strada Catilina, când oi vedea la fereastr că se micşorează lampa? Iată-mă. M-am transportat la localitate pentru ca să-ţi repet că te iubesc precum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.

VETA: Adevărat, domnule, parol că eşti nebun. Visezi; ţi-am scris eu dumitale vreo scrisoare? Auzi obrăznicie! Ştii dumneata cu cine vorbeşti?

RICĂ: Cum să nu ştiu? În van te aperi. Şi tu mă iubeşti pe mine, nu mai umbla cu mofturi. Te-am văzut d-atunci seara de la "Iunion"...

VETA: De la "Iunion"? (caută cu gândul.)

RICĂ: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini. Când am aflat că şezi pe aci, te-am curtat la nemurire şi m-am informat prin băiatul de la cherestegeria lui cumnatu-tău cum stai cu familia ta. Am aflat că acum eşti liberă, ţi-am scris prima mea epistolă într-un moment de inspiraţiune, ai primit-o, mi-ai răspuns să viu, şi am venit... pentru ca să-ţi repet că: (cade iar în genunchi) nu, orice s-ar zice şi orice s-ar face, eu voi susţinea, sus şi tare, că tu eşti aurora, care deschide bolta înstelată într-o adoraţie poetică, plină de... (urmează declaraţia foarte iute până ce-l întrerupe Veta.)

VETA (a ascultat cu mult interes toată tirada lui Rică şi-l întrerupe izbucnind de râs): Ha! Ha! Ha! Acu înţeleg eu tot! Ha! Ha! Ha!

RICĂ: Râzi, râzi, ingrato, de amoarea mea?

VETA: Da' cum, Doamne iartă-mă! Să nu râz?... Vezi bine că râz. Apoi ştii dumneata cu cine vorbeşti?... Mă cunoşti?... Ştii bine cine sunt?

RICĂ: Cum să nu ştiu! Tu eşti angelul visurilor mele, tu eşti steaua, pot pentru ca să zic chiar luceafărul, care străluceşte sublim în noaptea tenebroasă a existenţii mele, tu eşti...

VETA (care trece la lampă, i măreşte focul şi se pune cu chipul în bătaia luminii): Zău? Ia uite-te bine! (râde.)

RICĂ (foarte încurcat, se scoală de jos şi se dă înapoi împiedicându-se): Madam! Să am pardon! Scuzaţi! Cocoană! Considerând că... adică, vreau să zic, respectul... pardon... sub pretext că şi pe motivul... scuzaţi... pardon...

VETA (râzând): Bine, pardonul ca pardonul, dar te rog, dacă ţii la pielea dumitale, să te duci mai degrabă, să ieşi curând din casa asta, că, Doamne fereşte! De te-o călca aici bărbatu-meu (accentuând) mitocanul... De!...

RICĂ: Scuzaţi... pardon...

VETA: Apoi zău nu ştiu ce s-o mai alege de dumneata. Bărbatu-meu sufere grozav de gelozie şi e în stare a fi capabil să te omoare.

RICĂ (speriat): Să mă omoare!

VETA: Deja alaltăieri seara ai avut noroc de ţi-a tăiat drumul câinii şi nu te-a lăsat să intri în uliţa noastră. Aminteri, dumnealui s-a suit repede sus, a deşteptat pe Chiriac...

RICĂ: Chiriac!

VETA: Da, tejghetarul nostru, şi au ieşit amândoi, unul pe maidan şi altul pe la poartă ca să te prinză în uliţă. Încă Chiriac luase şi levorverul; dar până să iasă ei, dumneata fugiseşi...

RICĂ (îngrijat): Levorverul!... Madam, vă rog binevoiţi a-mi da drumul d-aici de urgenţă...

VETA: Ei! Ştii că-mi place! Ce! Te ţiu eu? Du-te, uşa-i deschisă; du-te repede, şi bagă de seamă la poartă să nu dai piept în piept cu dumnealui, că de-acum încolo trebuie să se întoarcă acasă. Apucă pe maidan şi ieşi devale spre Antim. Bagă de seamă să nu te întâlneşti cu bărbatu-meu, că te cunoaşte, şi cum te-o vedea, zău! Te umflă.

RICĂ: Mă umflă!... (vrea să plece, apoi stă şi se întoarce.) Cocoană, eşti o damă venerabilă; profit de ocaziune, spre a vă ruga (cu multă volubilitate) să primiţi asigurarea înaltei stime şi profundului respect, cu care am onoare a fi al domniei-voastre prea supus şi prea plecat, Rică Venturiano, arhivar la judecătoria de pace circumscripţia de galben, poet liric, colaboratore la ziarul "Vocea Patriotului Naţional", publicist şi studinte în drept...

VETA: În drept, în strâmb, ce-mi pasă mie! Du-te odată, ori ţi s-a făcut pesemne de vun conflict...

RICĂ: Nu, madam, nu; eu sunt june cu educaţie, nu voi să paţ nici un conflict!

VETA: Apoi, atunci du-te! Ce mai stai?

RICĂ: Mă duc; scuzaţi, pardon, bonsoar!

VETA: 'Aide! (vrea să-l conducă până la uşă; când vrea să deschiză uşa ca să-i dea drumul, s-aude glasul lui jupân Dumitrache în curte. - Rică şi Veta coboară înspăimântaţi.)

JUPÂN DUMITRACHE (afară în curte): Îţi spui că i-am văzut eu capul pe fereastră. E aici în casă. Chiriac! Spiridoane!

VETA (îngrozită): Muziu! Domnule! M-ai nenorocit, şi dumitale atâta ţi-a fost! Fugi, fugi, că te omoară!