sâmbătă, 7 august 2010

give it to me right or don't give it to me at all


Chocolitious - Torturi de poveste




























http://nataliapetrovici.ro

Pauză de linişte - Scrisoare despre o (ne)cunoscută

Necunoscuta din mine a fost parcă mai puternică decât ceea ce am putut să cunosc vreodată.
Poate că partea bună este că mai mereu am avut puterea de a mă surprinde. Niciodată nu m-am plictisit eu cu mine. Întotdeauna mi-am răsturnat situaţia şi, atunci când spuneam în gura mare „renunţ!“, necunoscuta intra în acţiune şi mă făcea să continui. Necunoscuta din mine a fost mereu mai iertătoare, mai romantică, mai feminină şi mult mai îngăduitoare decât cea pe care apucasem să o cunosc. Niciodată nu a avut acel simţ al penibilului extrem de dezvoltat pe care cealaltă jumătate îl deţine. Ea, jumătatea „bună“, a ştiut să facă multe compromisuri. Eu nu. M-am simţit de multe ori ca în Tom & Jerry, cu un drăcuşor pe umărul stâng şi cu îngeraşul pe cel drept, prinsă între bine şi rău, între inimă şi minte, între sentimente şi raţiune, între normal şi penibil, între ea şi eu. Am renegat-o de multe ori, poate din cauza asta îmi caut cutiuţa neagră cu interior fuchsia, pentru că eu, cea… puternică, nu suport să mă las dominată de ea, cea care vrea să urle, să simtă, să trăiască intens orice. Necunoscuta se îndrăgosteşte de (ne)cunoscuţi, le duce dorul şi suferă când aceştia, din umbră, revin şi îi ascultă minutele de linişte. Ea ştie că liniştea este uneori mai expresivă decât milioane de cuvinte. Eu vorbesc mult, încercând să alung liniştea. Ea duce o viaţă paralelă pe care cu greu şi-o recunoaşte. Viaţa pe care eu, cunoscuta, mi-o doresc.

quote of the day


Întregul timp care nu e simţit cu inima e la fel de pierdut ca şi culorile curcubeului pentru un orb sau cântecul unei păsărele pentru un surd. Din păcate, există inimi oarbe şi surde care nu simt nimic deşi bat. Michael Ende - Momo

song of the day


Minuţel de poezie - Lumini şi umbre - Otilia Cazimir


Ai ochii negri, mincinoşi şi răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvânt
Aşa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-şi adună,
Dar rădăcina-i leagă de pămînt.

De azi încolo n-am să-l mai iubesc...
Dar când îi văd privirile păgâne
Şi zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine.

Pe zi ce trece-ţi semăn tot mai mult;
Aşa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Şi-n loc să-i spele apele verzui,
îşi tulbură izvorul apa lui.

Mă iscodeşti ca pasărea de pradă,
Mă urmăreşti cu ochii reci şi răi,
Dar uiţi că dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de paşii tăi.

Mi-e faţa împietrită ca o mască
Şi-n ochi lumina-i gata să se stângă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă.

Iubirea ta nu creşte şi nu moare,
Ci totdeauna-i rece şi egală
E ca o floare artificială
Pe-o pajişte cu maci arzând în soare.

Când voi pleca, mă vei uita uşor
Şi ştiu că nici nu s-ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Şi am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îţi umblu-n cale.

Ce demon oare mi te-a scos în drum?!
De-ar vrea viaţa azi să mă dezlege
Şi raiul ei să mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-aş alege.

Azi mi-a venit cu ochii calzi şi buni
Şi nu l-am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zâmbetul uitat în colţul gurii
Şi-n ochi, tăişul crud al nepăsării.

Eşti rău. Dar când aud c-o spune altul
Mă uit în jos şi strâng din pumni şi tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert şi să te-mpac.

Eu am să plec cu sufletu-mpăcat
Că nu las nimănuia moştenire
Un suflet greu de ură şi iubire
Bănuitor şi trist şi-nfrigurat.

M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Şi-aştept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.