marți, 15 septembrie 2009

song of the day

despre ziua mea şi despre dezamăgire

"experienţa celor 27 de ani pe care i-am trăit până acum mi-a arătat că ziua mea este una foarte agitată“, scriam fix de ziua mea. anul ăsta nu a fost numai agitată... a fost odioasă. n-am mai plâns atât... nici nu mai ştiu de când. şi asta nu pentru că am îmbătrânit (pentru că nu este cazul, sunt tânără şi frumoasă ca o lăcrămioară), ci pentru că exact cine ar fi trebuit să mă înveselească, m-a întristat. prima persoană cu care am vb de ziua mea a fost Andra. cam aşa se întâmplă de obicei. apoi am vorbit cu mama şi am plâns. am simţit că un vis mi se năruie, dar am ridicat fruntea şi am mers mai departe. m-au sunat foarte mulţi oameni şi mi-a fost bine să-i aud. un om drag inimii mele m-a întâmpinat cu "astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine“ şi m-a întrebat: "Cori, da' de ce tremuri în halul ăsta?“. am dat vina pe regim (apropos, am slăbit 5 kg în 3 săptămâni)... că nu am apucat să mănânc... însă... abia mă oprisem din plâns. din nou. cu câteva minute înainte mă sunase el, cel care trebuia să mă facă să-mi fie bine. "La mulţi ani şi sper să-ţi vină mintea la cap, pentru că până acum nu mi-ai demonstrat asta“. mi-a spus asta cel din gura căruia nu am auzit decât "niciodată nu m-ai făcut să fiu mândru de tine“. şi de atunci, de când a zbierat asta la mine, nu îmi mai pot scoate cuvintele lui din minte. am uitat multe neplăceri cauzate de el, am încercat să uit şi mai multe, iar cea mai mare parte mi-a rămas vie în minte. dar asta nu o să o pot uita vreodată. şi mă mir că nu am încredere în oameni?! nu mă mai mir. nu mă uimeşte faptul că nu am încredere în special în bărbaţi. în tata nu am. de ce aş avea în alţii?! oricum... din cauza asta, pentru că am fost prea rănită atunci când ar fi trebuit să fiu veselă, am preferat să stau în casă. de la muncă am ajuns acasă şi acolo am înţepenit. am avut o singură dorinţă: să te văd. nici nu ştiu de ce, pentru că nu-mi era dor de tine. pur şi simplu aveam nevoie numai de tine. dar nu a fost să fie. însă am realizat că nu am pierdut un prieten. încetasei de prea mult timp să fii prietenul meu. ai fost orice altceva, dar nu prieten. şi am decis să renunţ. să las să treacă. am realizat că anumite chestii din trecut trebuie să rămână acolo şi că mă prindeam de trecutul ăsta şi îl vroiam prezent. dar nu era :) şi e bine aşa. 

cam aşa s-a întâmplat de ziua mea. dar au fost şi părţi bune. m-a pupat lumea,am primit chestii frumoase, mi s-a cântat foarte mult la telefon, m-au sunat oameni dragi... :)

am 28 de ani