joi, 13 august 2009

gânduri

E oficial: mi-e foarte frică. sunt foarte speriată. am ajuns într-un moment în care nu ştiu ce  o să fie mâine şi nici nu vreau să mă gândesc că va veni o zi în care va trebui să fiu dependentă de alţii. mă rog... este un gând care mă apasă de prea multă vreme. ştiu de mulţi ani că există riscuri, că vor fi dureri, că nimic nu este sigur şi am luptat până la un moment dat. apoi am ignorat. şi, dacă tot am avut timp să mă gândesc la tâmpenii şi mai ales pentru că mai am puţin şi trec într-un nou an al vieţii... m-am trezit din gând în gând că fac un bilanţ. 

cum au fost cei 27 de ani? să zicem... ok. am văzut cum este să iubesc şi să fiu iubită. am aflat cum este să iubesc, dar să nu mă iubească... sau să fiu iubită şi să nu pot iubi. ştiu cum este să fiu bolnavă, dar şi sănătoasă, să simt că sunt împlinită, dar şi să fiu cea mai mare frustrată din lume, să mă abţin de la chestii sau să mă las dusă de val. să fac prostii sau să fiu calculată. să-mi asum riscuri sau să-mi fie frică să fac următorul pas. ştiu cum este să dau totul pentru cineva care nu merită sau nimic pentru cel care ar fi meritat. am fost fericită, dar şi doborâtă. am râs uneori, dar am şi plâns foarte mult. am aflat că singurătatea nu se simte doar atunci când nu este nimeni lângă tine şi am realizat că nu am nevoie decât de puţină încredere ca să obţin ceea ce-mi doresc. au fost nişte ani... echilibraţi, nu? să vedem ce va urma :)