miercuri, 10 iunie 2009

Cine-s derbedeii?!

Sunt convinsă că toată lumea a auzit de „boroboaţa" primului-ministru: l-a făcut „derbedeul dracului" pe ziaristul Victor Ciutacu.  

Nu pot spune că-s mare fan al celui care conduce „imperiul ciutăcesc", însă pot susţine un singur lucru: asemenea atitudini nu ar trebui tolerate. Luăm în considerare aspectul uman al problemei sau ne transformăm în deontologi, cum ar spune Badea, dar pe orice parte am învârti şmecheria, concluzia este aceeaşi. D-apăi, într-o ţară care trimite în Parlamentul European agramaţi, ciobani, extremişti şi alte arătări de acest gen, orice este posibil. Numai că, dacă ar fi să facem recensământul derbedeilor, un lucru este cert: ar fi pentru prima dată când toţi politicienii ar ieşi învingători. Nu spun că sunt o gaşcă de proşti, că nu ştiu pe ce lume trăiesc sau că orice problemă care ţine de omul de rând le este total străină. Spun că toate injuriile pe care le adresează jurnaliştilor sau, mai rău, electoratului (vezi ceea ce i-a spus Vadim unei alegătoare: „Ia mai tacă-ţi fleanca!) sunt absolut anormale. Eu încă nu înţeleg cum politicieni „europenizaţi" ca ăştia ai noştri nu au pic de cultură, un strop de bun simţ sau măcar o idee de şmecherie. Bun, înţeleg. Nu poţi, tată, să fii şi tu om, nu poţi să vorbeşti civilizat, chiar dacă te enervează jurnaliştii cu gurile lor mari şi slobode şi vrei să faci şi tu o treabă bună, dar oamenii răi şi contracandidaţii politici nu te lasă, vrei să fii şi tu mare şi tare şi să nu te mai ia lumea la mişto?! Este corect să fii terminat psihic, măcar niţel. Însă cum nu poţi avea gramul de şmecherie necesară oricărui colorat într-o nuanţă politică şi să ocoleşti cu zâmbetul pe buze orice săgeată maliţioasă venită din partea vreunui ziarist? Da, Ciutacu poate fi foarte obraznic. Ce ciudat suna. Alooo, domnii!!! Ziariştii sunt născuţi să fie obraznici. Sau vouă vă place doar presa care vă perie frumos, fără să simţiţi prea tare hainele prăfuite de atâtea concerte şi ospeţe electorale. A, da... ştiu. Vouă vă place electoratul care vă idolatrizează, vă plac bătrânele care vă pupă mâinile pentru un pui pricăjit. Voi aveţi alte preferinţe. Iubiţi copilaşii ce vă sunt puşi în braţe şi staţi cu ei la poze, fără a vă gândi dacă au sau nu mâncare acasă, dacă la vârsta majoratului vor avea ce să facă în viaţă sau dacă într-un an, doi sau cinşpe vor avea un acoperiş deasupra capului. Ce vă pasă vouă?! Aveţi conturi grase, dar vă daţi modeşti. Dacă vă vindem ceasurile, rezolvăm juma' de buget. Uite cum trece criza în România! Dar vouă vă place să scuipaţi venin, să ne urmăriţi cu un aer superior şi să ne spuneţi printre dinţi: „Derbedeii dracului!". Derbedeii vă votează. Poate acesta este singurul argument corect pentru care ne merităm apelativul proaspăt căpătat.