miercuri, 8 aprilie 2009

Antonella Marinescu: „Am făcut scufundări cu Mazăre, în Indonezia“


Fost consilier local, membru PSD şi, mai nou, deputat, Antonella Marinescu este o figură greu de trecut cu vederea. Frumoasă, cu bani şi pe picioarele ei, social-democrata a ştiut cum să-şi facă treaba, nu doar în viaţa politică, ci şi în afaceri. Şi, chiar dacă pare o persoană destul de dură, deputatul Marinescu a ştiut să ne arate şi o latură sensibilă, scoasă la iveală o dată cu revenirea pe strada copilăriei, locul unde am stat la o şuetă.

Cum vi s-a părut primarul Radu Mazăre în Playboy?!
(răsfoia revista) Eu am văzut pozele exact când i s-au adus, în stare neprelucrată. Vreo 30 - 40. În ziua aia le-am văzut. Dar sunt foarte frumoase, într-adevăr. (râde) Până acum nu m-am uitat în viaţa mea în Playboy.

L-au denumit „gangster romantic“.
Adevărul e că fotografiile sunt reuşite. Şi eu aş vrea să-mi facă cineva poze, dar să mă scoată cu zece ani mai tânără. Ştiţi ce bine ar fi?!

Pe primar l-au „scos“ mai tânăr?
Păi arată bine.

Aveţi doi copii foarte frumoşi...
Am un băiat de 15 ani, care este mai mare decât mine şi a ajuns la perioada vârstei critice, ca să zic aşa. Mă înnebuneşte din punctul ăsta de vedere şi aştept să treacă peste această perioadă. El se crede neînţeles. Nu am probleme cu şcoala, are note foarte bune, dar nu înţelege anumite lucruri pe care i le spun. Cel mic este foarte disciplinat. Cât a fost bolnav, îmi amintea mereu să îi iau temele de la şcoală. Dacă veneam acasă fără teme...

Aveţi un câine nou?!
Da... s-a zis în ziare, la un moment dat, că pe poartă am o plăcuţă care spune „câine rău“. Mama mea (n.r. Paraschiva Barbu) citeşte ziare, dar mai nou citesc şi eu, şi fac revista presei pe diagonală. Revenind, acolo am văzut că scrie „câine rău“ pe poartă. Mă obliga legea. Eu am avut un boxer. Era foarte bine antrenat, foarte bine dresat de cel care dresează câinii pentru punctele de frontieră. Se făceau demonstraţii cu câinele meu. Am avut probleme... legea spune că dacă hoţul intră la mine în curte, iar eu nu am acea plăcuţă pe poartă, iar câinele îi face ceva, eu sunt pasibilă de pedeapsă, că nu am anunţat că am câine rău. Între timp, Bruno al meu a îmbătrânit... între timp a şi murit, în februarie, anul acesta. Vreau să-mi iau un câine de pază, dar deocamdată m-am ales cu o jighimea de golden retriever alb, care este un nebun. Nu am avut în viaţa mea un câine mai zăpăcit ca ăsta. Vreau să-mi iau un ciobănesc caucazian, să-l dresez. Până acum am avut numai boxeri. Am avut-o pe Hanna, prima mea căţea boxer, pe care am primit-o cadou de la Radu Mazăre, şi de la Hanna l-am făcut pe Bruno al meu, care culmea... Bruno provenea din pui ai lui Nane, căţeaua lui Radu Mazăre, şi ai lui Dick al lui Băsescu. Deci aveam câine super tare. Nu avea pedigree, dar era super tare.

Cum este în Camera Deputaţilor?
Când am ajuns acolo, sincer nu-mi găseam locul. Aveam senzaţia de pierdere a personalităţii. Exact sentimentul ăsta. Am plecat de aici dintr-o gaşcă, dintr-o echipă bine închegată. Acolo te simţi debusolat. Nu-ţi găseşti locul. Am avut senzaţia de pierdere de personalitate. Dar eu nu sunt aşa. Eu sunt veselă, comunicativă şi m-am dus acolo ca să fac treabă. Acum observ că vin din ce în ce mai puţin în plen. Nu sunt aşa disciplinaţi cum ar trebui să fie.

De unde vă cumpăraţi hainele?
Eu o am pe prietena maică-mii, Mihaela. Ea locuieşte şi aici, şi în Italia şi, în ultima perioadă, numai ea mi-a adus haine. Şi mă nimereşte foarte bine. A avut un magazin în Constanţa şi îmi luam mereu haine de la ea şi înainte.

Dar trebuie să preferaţi nişte firme, nişte creatori.
Eu cu ce mă simt bine, cu aia mă îmbrac. Eu mă tund şi mă aranjez la aceeaşi fată de zece ani. Cumpărăturile... Încălţările de la Musette îmi plac foarte tare. Şi de la Batta, pentru pantofii fără toc. Aceste două magazine îmi plac foarte mult, de la noi. Mai merg la Ruxandra Irimia, fosta mea colegă de bancă din liceu, care are o casă de modă.

Cât aţi dat cel mai mult pe un obiect vestimentar?
Nu prea arunc banii pe astfel de chestii. Mie îmi plac parfumurile, încălţările. Eu nu dau cu miile de euro pe îmbrăcăminte. Am două rochiţe, dintre care una este de la Roberto Cavalli, pe care le-am primit cadou. Au fost aduse din Italia. Nu pot spune că dau bani.

Aveţi un hobby foarte interesant: scufundările.
Da, marea mea iubire marea. Când aveam opt ani, m-am apucat de zdrăngănit la chitară. Chiar într-un spectacol al cenaclului Flacăra am cântat o melodie care se chema Marea şi era compusă de tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte.

De la zdrăngănit la chitară aţi ajuns la scufundări... în aceeaşi mare?
Eu am fost şi la cor, până la 18 ani. La chitară mai cânt şi acum, din când în când. Însă, eu ştiu să înot foarte bine. De scufundări m-am apucat dintr-o chestie ciudată, pentru că eram undeva plecaţi în concediu, iar Mugur, băiatul meu cel mare, avea vreo opt anişori atunci. Şi stăteam şi mă uitam după el. Era cu instructorul de diving. Stăteam pe malul apei şi mă uitam după fi-miu cum se duce el, se vedeau bulele cum ies şi, stând aşa, zic: „Mare idioată sunt. Ce naiba stau aici, când pot să mă duc sub apă, că de înotat ştiu să înot, apa îmi place..., îmi place marea?!“. Şi aşa a început totul.

Până unde aţi ajuns?
Păi am descoperit că m-am dus un metru, doi, trei, patru, cinci şi am vrut şi mai mult, şi mai mult, şi mai mult. Apoi am început să mă şcolesc, iar după ce mi-am luat prima steluţă, am vrut mai mult... la mine este totul sau nimic. Acum sunt instructor de diving. Şi îmi place foarte mult cu copiii.

Care a fost cel mai frumos lucru pe care l-aţi văzut sub apă?
Eu prefer scufundarea nocturnă. Mi-a plăcut în Mexic, pentru că intram în apă înainte de a se întuneca şi nu ne aprindeam lanternele sub apă până nu se făcea întuneric total. Am văzut în seara aia broaşte ţestoase, rechini, crabi... a fost foarte frumos. Mai îmi place şi scufundarea la epavă. Dar cea mai frumoasă scufundare pe care am făcut-o a fost tot în Mexic, în caverne. Nu ai adâncime mare, maxim 20 de metri, dar eşti într-un labirint cu stalactite, stalagmite şi vezi cum intră razele soarelui prin piatră şi ai imaginea aia pe care o vedem şi noi pe calculator. Este o feerie.

Nu l-aţi convins niciodată pe Radu Mazăre să facă scufundări cu dvs.?
Am făcut scufundări cu Radu Mazăre. Noi cu Radu am fost în Indonezia, acum doi ani. Ne-au dus pe o insulă exact ca în Robinson Crusoe. Nu era mai lată de 100 de metri şi mai lungă de 500 - 600. Nu exista curent electric, nici apă, nimic. Noi am făcut un foc de tabără, cu mâncare, cu muzică... a fost delir. Atunci am fost cu domnul primar Mazăre la scufundări.

Copiilor le plac scufundările?
Da, amândoi fac asta. Cel mic este, deocamdată, bubble maker.

Despre soţul dvs. ce ne puteţi spune? Cum v-aţi îndrăgostit?
Eu spun despre soţul meu că este oltean, chiar dacă nu este aşa. El este din Argeş, dar după cum se vorbeşte acolo, cu mă dusei şi fusei, aşa îi zic eu, că este oltean. Este foarte deştept. Când a dat la facultate, nu a fost ajutat de părinţii lui, pentru că ar fi vrut să-l facă miliţian în sat. Când a intrat la facultate, ai lui au plâns de necaz. A terminat şef de promoţie. Când am terminat facultatea, i s-a propus să rămână asistent la catedra de rezistenţa materialelor sau la cea de mecanică şi nu a vrut, a venit cu mine, la Constanţa. Noi ne cunoaştem din 1987 şi suntem căsătoriţi de aproape 19 ani. M-am căsătorit în 1990. Am fost colegi de an, de grupă, prieteni foarte buni, dar ce ne-a legat pe noi cel mai mult a fost înţelegerea. Am fost foarte, foarte buni prieteni. Şi ne-am împrietenit la munci agricole (râde). De acolo a plecat totul. Noi am fost împreună din anul trei de facultate.

Mama dvs. este un personaj cunoscut şi controversat. Cum v-a afectat acest lucru?
Nu m-a afectat, pentru că eu o cunosc. Este greu şi cu tot ce s-a scris despre mine. Dar eu am ştiut ce mă aşteaptă când am intrat în politică. Dar mama pune la suflet. Şi fi-miu s-a supărat atunci când presa a scris că Mazăre a trimis nişte „bucăţi“ în Parlament. Fi-miu cel mare s-a supărat foarte tare.

Cum v-aţi apropiat de Radu Mazăre? Cum aţi ajuns un om din echipa lui?
Mă ştiu cu ei de mult timp... din ’92 sau ’93. A venit la mine cu un pui de boxer şi mi l-a făcut cadou. Atunci m-am împrietenit cu el. Dacă până atunci vorbeam, ne cunoşteam, atunci ne-am împrietenit. Ne ştiam... eu eram la Grand. Terminasem facultatea în 1991, am lucrat la Mobitom o perioadă, până când mama mi-a zis că are nevoie de ajutor la Grand. Am preluat de la maică-mea, am început. Ne ajutam unii pe alţii cu aprovizionarea. Deja începuseră cu Conpress-ul. Luam pentru mine marfă, mai luam şi pentru ei. Radu, pentru mine, este un om deosebit. Nu am avut niciun fel de problemă cu el, aşa cum au zis alţii. Cu mine a fost mereu foarte corect. Dar niciodată nu i-am cerut nimic. Absolut nimic.

If I had to lose a mile. If I had to touch a feeling. I would lose my soul the way I do