miercuri, 11 martie 2009

Scrieri vechi

Nea Marcel, ultimul sepcar

Pe strada Mihai Viteazu putem gasi ultimul ceaprazar din Constanta, pe Marcel Andronache.
Explica în ce consta meseria lui: face sepci. Si pune în aceasta activitate toata pasiunea.
„Diferenta dintre ceaprazar si palarier este mare. Ceaprazarul coase pentru a face sepci, palarierul foloseste o tehnica speciala care nu necesita folosirea acului si a atei. Tot ce se pune pe cap si se coase se cheama ceaprazarie“, povesteste nea Marcel, asa cum este cunoscut de clienti si prieteni. Si, de-a lungul timpului, si-a facut multi prieteni din rândul celor care au venit la el sa le confectioneze sepci. „Cel mai fidel client este un cioban dintr-un sat din Dobrogea care are un tip de sapca foarte special. Este cel mai pretentios client al meu. Vine de vreo 30 de ani la mine. Suntem prieteni buni“, spune mestesugarul.
Este propriul sau stapân
Povesteste ca a ajuns sa practice aceasta meserie pentru ca si tatal sau o practica, la un moment dat. „El s-a lasat si m-am dus la mesterul Vasile Lungu. Nu mai traieste acum. Era printre putinii care avea atelier particular, pe Cuza Voda colt cu Mihai Viteazu. Prin 1985 am reusit sa-mi deschid atelierul meu, dar foarte greu pentru ca erau atunci alte conditii“, spune Marcel Andronache. I s-a acordat dreptul sa lucreze patru ore dupa program, dupa ce s-a angajat la o cooperativa.
Nu atât câstigul l-a îndemnat sa faca asta, dar spune ca a fost întotdeauna o fire mai independenta si a preferat sa fie propriul sau stapân. „Nu câstig foarte mult, dar, în orice caz, peste minim. Am un trai decent. Sunt singurul care a ramas. Au mai fost doi mesteri aici, în zona, dar erau batrâni si au murit. Când mi-am început eu ucenicia, la 15 ani, erau vreo zece mesteri ceaprazari“, marturiseste nea Marcel.
Orasul fara palarier
Povesteste ca lumea înca îsi face sepci si palarii. Mai ales cei de vârsta mai înaintata care au obisnuinta de a-si face lucruri „pe comanda“. Îsi fac un costum la comanda, cu vesta si îsi fac si sapca din acelasi material. Vin si tinerii, mai ales cei care nu au suficienti bani sa-si comande pe Internet ceva la moda. „Uneori lucrez pentru preoti. Am facut capeline pentru ei. În rest, fac fel de fel de modele.
Bonete, palariute cu linii clasice pentru domni si doamne, caschete si multe altele. Ceaprazarii fac si însemnele de grad pentru marina comerciala. Dar sunt rari clientii de felul asta. Am un marinar o data la multi ani“, spune sepcarul. Marcel Andronache povesteste orasul nostru nu a avut niciodata un palarier. Demult, era un mester, „domnul Sava“, care reconditiona palarii, însa, niciodata nu a fost, din câte stie el, vreun palarier pe aici.
Turcii, capete mari
A avut si clienti care au spart tiparele. Spre exemplu, unul dintre acestia a fost omul cu cel mai mare cap pe care l-a „îmbracat“ nea Marcel sepcarul. „Clientul cu cel mai mare cap avea o circumferinta de 67 sau 68 de centimetri. Media este de 57 cm la români. Daca ar fi sa comparam, ar fi ca un om care poarta 70 la pantof. De obicei, cei din etnia turco-tatara au cele mai mari capete. Asa sunt ei. Ei, prin excelenta sunt «capete mari» si merg pâna la 62 cm“, spune mesterul.
Ieftin ca braga
O sapca ajunge sa coste maxim trei sute de mii. „Este un pret modic. Am unele tipare personalizate pentru fiecare client. Vine, iau tiparul lui si omul sigur vine de trei, patru ori pe an si poarta numai ce vrea el“, zice nea Marcel. Lucreaza cu o masina de cusut Union, productie ruseasca, însa, mai are si un model Zinger, cu suveica-cartus, care are peste 150 de ani. Însa, mestesugarul nostru are o tristete: se vede în imposibilitatea de a-si continua treaba în locatia care l-a consacrat. „Cred ca voi închide, în câteva luni atelierul pentru ca sunt nevoit sa ma mut de aici, de unde locuiesc. Nici nu stiu ce voi face, unde ma voi muta, pentru ca spatiile au chirii foarte mari“, spune, trist, ceaprazarul.
Clienti celebri
Jean Constantin este un client fidel de-al lui nea Marcel de foarte multi ani. Ceaprazarul a lucrat si pentru Teatrul de Opera si Balet. „În timpul acela era director Eugen Mazilu, cu care am copilarit si îmi este bun prieten. Jean Constantin îsi face mereu acelasi model, pentru vara, vine la mine cam o data pe an. Am lucrat si pentru Mihai Traistariu“, mai spune ceaprazarul.
A lucrat si pentru televiziune. „Au facut la un moment dat un program si balerinele aveau caschete de marinari. Au intrat ele în scena si primul lucru pe care au facut a fost sa-si arunce sepcile pe jos. M-a durut inima. Am facut sepci si pentru stripteuze, pentru balerine...“, spune amuzat nea Marcel. Si politicienii i-au trecut pragul de multe ori. „Nicolae Moga si-a facut bereta la mine. Apoi mi-a venit cu masurile lui Mazare si ale lui fi-su sa le fac si lor la fel. Mazare a vrut rosie si pentru baiat au adus un material verde-turbat. A zis ca este o fita de-a lor, pentru nu stiu ce petrecere.
Am lucrat si pentru fostul secretar general de partid, Marina. Pentru Trandafir, care era seful directiei de finante, pe vremea comunistilor, dar si pentru multi politicieni. A mai „îmbracat“ capetele unor interlopi, iar un prieten mai „bazat“ chiar i-a spus sa puna preturi mai mari la sepci, ca spune lumea ca poarta lucruri de trei poli.


-----------------------------------------------------


„Manelistii stiu versuri de Nichita Stanescu“
Interviu cu Paula Seling


Te simti bine la Constanta?

Eu sunt cam de-a casei. Ma întorc mereu cu foarte mare placere. În Cumpana nu am mai fost pâna acum.

Nu intervine la un moment dat rutina în viata unui artist?

În profesia asta nu are cum sau nu este normal sa intervina rutina pentru ca este una dintre cele mai frumoase meserii. De fapt nici nu poate fi considerata o meserie. Personal, eu ma hranesc spiritual cu momentele de pe scena, cu momentele în care vad lumina din ochii publicului, când vad ca oamenii se bucura de muzica.

Stim cu totii ca viata de artist nu este usoara...

În momentul în care îti place foarte mult ce faci, nu mai vezi impedimentele sau lucrurile grele.
Se tot spune ca muzica s-a stricat într-un fel sau altul la Constanta, ca de aici au pornit manelele...

Nu cunosc subiectul. Mai mult decât atât stiu ca fiecare este liber sa asculte ce vrea si ca peste tot prin tara se asculta tot felul de genuri muzicale. Eu am spectacole foarte des în Constanta si suntem primiti de fiecare data foarte bine.

În ultimele luni, imaginea ta a fost terfelita din cauza faptului ca ai cântat la nuntile manelistilor. (n.r. - Dan Bursuc si Florin Salam). Ti se pare corect sa fii judecata pentru ca ti-ai facut meseria?
Presa a început sa vorbeasca foarte mult despre asta. Eu nu cred ca am facut un lucru rau. Muzica mea se adreseaza tuturor. Cum ar fi sa îi izgonim pe cei care nu au avut posibilitatea sa mearga la scoala si nu au avut acces la cultura din cauza conditiilor grele de trai, sa le interzicem sa intre într-o scoala sau într-o biserica?
Nici macar nu simt nevoia sa scuz ce am facut. Pâna la urma mi-am facut treaba si este normal sa ma duc sa cânt oriunde oamenii ma cheama cu drag. Am vazut oameni de toate rasele si toate religiile care îmi ascultau versurile si eu nu fac nici un fel de diferenta între oameni si cred ca suntem cu totii egali si avem dreptul sa ascultam orice fel de muzica dorim. Si oamenii m-au dorit pe mine acolo si m-am dus. Imaginea nu mi-a fost terfelita si nu ma intereseaza cine ce comenteaza.

Sunt românii putin ipocriti în aceasta problema?

Mie mi se pare ciudat sa dau explicatii. Intrati pe http://www.paulaseling.ro/ si acolo veti gasi discutii despre conditia rromilor în România, despre cum avem tendinta de a discrimina si vreau sa încercati sa cititi gândurile pe care le-am scris la sectiunea jurnal. Eu nu pot arata cu degetul, însa, pot da un exemplu. Noi trebuie sa întindem o mâna.
Pentru mine a fost extraordinar sa vad niste oameni despre care se stie ca exista tot felul de prejudecati si care au o viata aparte, cântând Nichita Stanescu, cântând piesele lui Nicu Alifantis. Pentru mine a fost extraordinar. Si am cântat piese si mai noi si mai vechi. Au cântat cu mine Trurli, care este o capodopera a muzicii românesti, au cântat Ploaie în luna lui Marte si Ce bine ca esti si eu am fost fericita pentru asta.

Cum se prezinta viitorul apropiat pentru Paula Seling?

Scoatem un album, care se numeste „Albumul pierdut“. Am un proiect special, despre care nu pot sa vorbesc acum si vom avea si un turneu de lansare si speram o vara cât mai plina.


------------------------------------------------------


Mazare verde de suparare


Deja, credeti-ma, am ajuns la saturatie. Oriunde te învârti si orice citesti, trebuie sa mai vezi câte o lacrima prelinsa pe obrazul brazdat de soarele Braziliei al primarului Mazare. Nu mai vreau sa-l vad si asta nu din vreo dusmanie personala, ci pentru ca încep sa observ, eu, o persoana necoapta îndeajuns, sechelele unei adolescente târzii, peste care edilul nu poate trece.
Stiti cum fac micutii atunci când o dau în bara?
Mereu altu-i de vina, întotdeauna altcineva trebuie pedepsit, niciodata vina nu le apartine. Asa si cu mai marele orasului în care ne ducem traiul! Nu este el de vina ca nu avem spatii verzi, ci Agentia pentru Protectia Mediului. Lui i se pun mereu bete în roate si nu are habar de toti colosii de beton care cresc în locul ierbii. Parol, monser, ar trebui sa începi sa-ti recunosti vinele.
Macar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas electoral arata-ne ca tu esti „alesul“, ca poti face diferenta, ca poti sa-si recunosti vina! Arata-te mai bun decât ceilalti si nu ne vom mai plânge. Te vom lasa sa te bronzezi si nu-ti vom mai reprosa, dar macar încearca sa-ti asumi vina si sa nu te mai înverzesti ca iarba pe care ai distrus-o!


------------------------------------------------


Doinita Basescu: „Daca Traian spunea ceva de Nastase, a doua zi aveam Curtea de Conturi pe cap“


Cumnata presedintelui Traian Basescu este consilier local si una dintre vocile care vor sa se faca auzite. Sotia lui Mircea Basescu nu se considera politician si a programat interviul pe care ni l-a acordat în functie de treburile casei. „Mai bine marti, pentru ca miercuri îmi pleaca sotul si am de facut curatenie“. Atitudine pe care nu o întâlnim foarte des la „femeile de cariera“.




Este numele Basescu o povara?

Eu mereu l-am perceput ca fiind o mare responsabilitate si mereu sunt atenta la ce spun si ce fac. În momentul în care am reusit sa-mi asum responsabilitatea asta, abia atunci m-am înscris în politica, adica în 2001. Dragos, fiul nostru s-a înscris în PD, la 18 ani, probabil si din cauza faptului ca unchiul sau era în acest partid. El m-a determinat. Când a venit presedintele la Constanta a aflat ca sunt membra a partidului si a fost foarte mirat. Chiar nu am considerat ca trebuie sa-l întreb daca sa ma înscriu sau nu.

Au existat cazuri când numele pe care îl purtati v-a facut mai mult rau decât bine?

Nu mi-a facut nici foarte rau, dar nici foarte bine. Am fost perceputa ca fiind cumnata presedintelui si s-a vorbit si despre nepotism, mai ales când am ajuns consilier local. Atunci când am candidat la o functie la organizatia de femei a PD, m-a întrebat cineva în sala daca sunt ruda cu Traian Basescu, pe atunci presedintele partidului. Si am spus ca nu vreau ca numele acesta sa-mi fie o povara. Bine ne-a facut în campanie când simpatia oamenilor s-a rasfrânt si asupra mea, iar rau mi-a facut dupa alegeri când promisiunile nu au fost îndeplinite. Am simtit atunci privirile acuzatoare ale oamenilor. Au existat cazuri când copiii mei au ascuns faptul ca îi cheama Basescu.

Totusi, nu cred ca a fost foarte usor sa fiti ruda unui primar al Capitalei, al unui ministru al Transporturilor si apoi al primului om din stat...

Afacerile sotului meu au fost mediatizate si am avut numai de suferit. Traian Basescu nu a fost niciodata un om politic comod, care sa stea în banca lui. O fi facut compromisuri, poate a facut si greseli, dar în momentul în care, fiind în opozitie, spunea ceva de Adrian Nastase sau de PSD, Curtea de Conturi era la fabrica noastra de înghetata. Mereu am avut parte de astfel de presiuni. Când faceam iaurt, prefectul Martin a spus ca s-a îmbolnavit pentru ca a mâncat iaurt de la noi.
Care este relatia pe care o aveti cu familia presedintelui?

Suntem apropiati, dar am avut o perioada, dupa ce s-au mutat în Bucuresti când nu ne-m vazut atât de des.

Mi-ati spus ca în primul rând sunteti sotie si mama. Cum se împaca acest statut cu politica?

Eu de la început mi-am stabilit ca prioritate familia. Asta este foarte important. De ce femeile când se implica în politica o fac fara sa-si stabileasca obiective, de obicei datorita cercului de prieteni, anturajului... este foarte important sa ai prioritati si obiective. În ceea ce ma priveste este simplu pentru ca eu nu am vocatie de politician, am vocatie de mama. Prioritatea mea este familia, iar obiectivul meu nu este cariera politica. Majoritatea doamnelor mai cunoscute au avut pe cineva care sa-i ajute în viata de familie pentru a reusi în politica.

Cum vedeti scandalul referitor la presupusele injurii pe care Traian Basescu i le-ar fi adus lui Theodor Melescanu?

Nu sunt subiectiva. Am vazut si eu ce s-a scris si toata lumea îi cunoaste temperamentul presedintelui. Este posibil sa fi facut acest lucru. când exista asemenea presiuni eu cred ca nici macar presedintele nu si-ar permite sa faca amenintari.

Însa, de-a lungul timpului presedintele si-a permis multe...

Da, asa este. Eu nu stiu câte persoane loiale sau macar corecte mai are în jurul sau. Mereu, tot ce spune este rastalmacit, interpretat. Însa, de fiecare data declaratiile si atitudinile sale au confirmat. În anumite momente fiecaruia dintre noi îi mai scapa câte o chestie dintr-asta. Si la volan, oricât ai fi de doamna îti mai scapa câte un lucru mai nepotrivit. Sunt oameni cu experienta politica si nu vorbesc de dragul de a vorbi. Sa ne aducem aminte ca si Ludovic Orban a spus ca femeile din PD au trecut prin patul presedintelui pentru a ajunge undeva. Sunt micile tachinari care sunt cu adresa de multe ori. Pe mine m-a deranjat atitudinea doamnelor din PNL, care l-au aplaudat.


------------------------------------------------


Elena Udrea: „Nu sunt femeia din spatele preşedintelui!“


Urâtă şi iubită în acelaşi timp, aşa-numita blondă de la Cotroceni, Elena Udrea, lasă impresia unei femei sigure pe sine, care prin forţe proprii vrea să-şi croiască un drum în politica autohtonă.
Mască sau nu, siguranţa de care dă dovadă PD-L-ista este de invidiat, iar farmecul său nu poate fi în nici un caz contestat.
Sunteţi o figură controversată în politica autohtonă. Credeţi că această reacţie se datorează faptului că sunteţi femeie sau pentru că aţi fost un politician incisiv, fără a ţine cont de sex, de culoare politică sau de orice altceva?

Întotdeauna am spus că este pe de-o parte datorită faptului că am apărut subit în politică, am ocupat o funcţie foarte înaltă fără să fiu o persoană cunoscută şi din această cauză am stârnit interesul multora. Pe de altă parte se datorează modului în care am ales să fac politică, ofensiv, asumat, implicat permanent şi datorită faptului că am intrat în dispute politice importante, am vorbit despre lucrurile despre care nu s-a mai vorbit şi asta mi-a adus pe de-o parte susţinători şi pe de altă parte oameni care m-au contestat.

Credeţi că este vorba doar de curaj sau un mod de a vă ajuta să urcaţi pe scara politicii?

Nu am gândit niciodată aşa, mai ales că la vremea aia nici nu ştiai dacă asta te ajută sau îţi rupe gâtul. Am făcut ceea ce am simţit şi am spus lucrurile despre care ştiam că sunt adevărate şi pe care am crezut că este bine să le spun. Putea să iasă rău.
Se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Este Elena Udrea femeia puternică din spatele preşedintelui?

Nu, categoric nu. Sunt doar femeia care de aproape trei ani de zile face politică în acest fel, despre care vorbeam mai înainte, un fel care a făcut ca astăzi să fiu o persoană cunoscută, cu susţinători şi cu contestatari.

Însă, imaginea dumneavoastră a fost tot timpul asociată cu cea a preşedintelui Traian Băsescu şi nu întotdeauna în sens pozitiv. Aţi fost afectată de aceste comentarii?

Niciodată! Nu cred că asocierea cu preşedintele ar putea aduce prejudicii. Dimpotrivă! Eu sunt mândră că am fost consilierul preşedintelui Băsescu, odată ca primar şi odată ca preşedinte. Este o experienţă unică pentru un tânăr politician, o experienţă pe care orice om, indiferent dacă este sau nu politician şi-o doreşte, aceea de a fi în preajma preşedintelui. A fost o onoare şi dacă sunt unii care din rea credinţă fac asocierea între mine şi preşedinte pentru mine nu contează. Sunt un om care întotdeauna dacă are ceva de spus, spune adevărul, iar dacă nu poate spune adevărul, mai bine nu spune nimic.

Cocoş nu este gelos

Aveţi o imagine foarte bună. Aveţi un consilier sau vă ocupaţi singură de acest aspect?

Din păcate nu am nici un consilier de imagine şi recunosc acum, pentru prima dată, că îmi este din ce în ce mai greu pentru că apariţiile mele publice sunt din ce în ce mai dese. Pe de altă parte, am un site de administrat şi fac treaba asta singură şi din păcate probabil că dezamăgesc pentru că nu reuşesc să comunic cu ei atât de mult cât ar trebui. Merg singură la emisiuni pentru care mă pregătesc singură. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le fac şi încep să văd cu nu le mai pot face singură.

Aţi spus că este pentru prima dată când veniţi la Năvodari, însă, pe aici umblă vorba cum că Hanul Piraţilor ar fi al dumneavoastră.

Unde este Hanul Piraţilor? Asta este o poveste. Oriunde mă duc se spune că am câte ceva. Nu există oraş sau sat, nu există afacere care să nu fie legată de mine. Habar nu am unde este Hanul Piraţilor. Este pentru prima dată când vin aici.

Ce planuri concrete aveţi pentru 2008?

Vreau să-mi consolidez poziţia politică, să candidez la alegerile pentru Parlamentul României şi să fac o treabă bună pentru partidul meu. Planuri personale nu am pentru că este an electoral.

Atunci cum vă mai vedeţi cu soţul?

Ne-am obişnuit să ne vedem seara, foarte puţin. Acum, de sărbători vom reuşi să plecăm în vacanţă. Uneori ne vedem şi dimineaţa, dacă nu pleacă vreunul dintre noi foarte devreme. Este o situaţie pe care ne-am asumat-o amândoi, fiecare ţine foarte mult la ceea ce face şi câtă vreme înţelegem că nici unul dintre noi nu poate renunţa la activitatea lui, aşa vor sta lucrurile.

Sunteţi o femeie frumoasă. Nu este Dorin Cocoş, soţul dumneavoastră gelos?

Nu, pentru că niciodată în zece ani de când ne cunoaştem nu i-am dat ocazia, nu i-am dat niciodată


-----------------------------------------------------------


Mazăre şi „sfinţii“


„Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii“ ne-a scris o cititoare, făcând referire la primarul urbei şi la trepăduşii de pe lângă el. Am înţeles că se crede prin popor că Mazăre ştie şi nu prea ce se petrece în oraşul pe care-l are sub aripa sa „ocrotitoare“. Că toate manevrele sunt făcute de băgătorii de seamă care, fără ştirea lui, fac şi desfac iţele oraşului. Păi, să zicem că dintr-un punct de vedere teoria ar putea sta în picioare. Ne putem gândi că, în pauzele scurte dintre concediile în Brazilia sau alte colţuri însorite de lume, primarul nu ar putea să ştie tot ce se petrece prin Constanţa. Că ar fi un edil la fără frecvenţă, care îşi lasă oamenii de încredere să facă treaba în locul lui. Şi că, din cauza încrederii oarbe pe care le-o arată „sfinţişorilor“, numele îi este pătat, fără vina sa. Însă, ar trebui să analizăm evidenţa. De ce mai mereu, în spatele firmelor care pun mâna pe afacerile grase derulate în oraşul ăsta, sunt apropiaţii lui Mazăre? Cum se face că fraţii, verii şi prietenii din facultate şi-au făcut averi frumuşele, după înscăunarea mazariotului? Cum? Ştiţi să-mi spuneţi, că eu mă tot chinui să găsesc un răspuns care să nu îl murdărească pe primar? Putem să ne gândim că nu are nici o legătură cu licitaţiile câştigate de veri, cu terenurile atribuite asociaţilor săi, cu retrocedări dubioase, cu dosarele de la DNA şi cu toate relele care i se pun în cârcă. Putem să vedem intenţii malefice, teorii puse la cale numai pentru a-l denigra pe Radu Mazăre, conspiraţii create numai pentru a-l da jos de pe soclul pe care constănţenii au ştiut să-l ridice. Însă, pe de altă parte, am putea să vedem şi realitate şi să ne dăm seama că „sfinţii“ nu fac altceva decât să-i netezească drumul celui care se crede Dumnezeul Constanţei.


--------------------------------------------------------


„Dosarele“ X-Team: viteză, adrenalină, pasiune


Îi vezi din ce în ce mai des pe străzile oraşului şi te sperii. Lumea şi-a creat despre ei o imagine aproape apocaliptică, desprinsă din filmele de acţiune care prezintă cursele ilegale de maşini. Pasionaţii de bolizi din Constanţa se lovesc de bariera mentalităţilor, însă, de ani buni încearcă să se lupte cu prejudecăţile. Pe site-ul http://www.bzc.ro/ puteţi vedea mai multe fotografii cu maşinile celor din X-Team Racing Club.

Pasiunea care îi aduce împreună, aproape seară de seară, este aproape copleşitoare. Subjugaţi de dragostea pentru maşinile lor, ei încearcă să schimbe părerea generală cum că „ei sunt cei care organizează curse ilegale“. Nimic mai neadevărat, spun membri clubului X-Team. „Nu negăm, există şi aşa ceva. Însă, nu cred că este bine să fim toţi traşi la răspundere pentru asta. Să fie pedepsiţi cei care se bagă la aşa ceva, nu toţi pasionaţii de maşini“, spun băieţii.
Relaţii decente cu Poliţia

Cu Poliţia, relaţia este una destul de normală, în ciuda faptului că imaginea pe care oamenii o au despre împătimiţii de maşini este cea de „certaţi cu legea“. „Nimic mai fals“, spun cei trei care au pus bazele X-Team-ului. „Noi nu putem răspunde pentru ce fac ceilalţi. Este adevărat, se fac destule lucruri rele şi, după cum se vede, mor mulţi pe şosele. Însă, noi suntem conştienţi de asta“. Spun că nu au avut niciodată probleme cu legea. „Atunci când eram la început, ne plăcea să ne distrăm cu maşinile şi, automat, Poliţia te ia la ochi. Însă, niciodată nu au fost nedrepţi cu noi. Nu ne-au hărţuit şi nu ne-am simţit dezavantajaţi în vreun fel, aşa cum se plâng alţii. Şi, dacă cineva a avut vreo problemă, asta nu a implicat clubul niciodată. Lumea deja ne cunoaşte, ştiu toţi cine suntem şi de unde. Avem o imagine de băieţi răi, de nebuni, dar lumea ne vede total greşit. Nu facem nimic rău, doar ne plac maşinile. Asta nu înseamnă că suntem nebuni pe stradă. Tinerii ne văd altfel, însă ne lovim de mentalităţile învechite ale celor mai în vârstă. Până la urmă, fiecare este cu pasiunea lui şi asta este“, explică fondatorii X-Team-ului. Din nefericire, s-a întâmplat să-şi piardă şi prieteni în accidente grave de circulaţie însă, Ursu, TRA-u` şi ZMA-u` au ţinut să sublinieze faptul că nu toţi cei pasionaţi de viteză şi de maşini mor în accidente pe şosele, ci mai ales teribiliştii. „Vor să îşi facă şi ei un nume, o imagine. Noi avem deja o imagine, am făcut tot ceea ce fac ei acum, în urmă cu mulţi ani. Plus că noi nu am făcut niciodată aşa urât. Ne-am făcut imagine asta în atâţia ani, iar ei ar vrea să ajungă la nivelul ăsta peste noapte. Este imposibil, iar dacă ajung să facă chestii ieşite din comun şi foarte periculoase nu rezolvă nimic“, consideră cei trei.

Primăria nu i-a ajutat

Preşedintele clubului, Alexandru Topor spune că lungul timpului, X-Team a organizat mai multe curse legale, cu ajutorul autorităţilor şi al Poliţiei, însă, din păcate, s-au şi lovit de barierele impuse de o administraţie locală care nu se poate debarasa de propriile plăceri. „Nu am primit sprijin din partea Primăriei. Ne ne-au ajutat în nici un fel. Am vrut să organizăm un raliu în Constanţa şi, după ce am depus actele s-a făcut o comisie care ne-a spus din start că nu se poate. Pentru motociclişti se poate bloca strada, pentru noi nu se poate. Dacă treceam pe documentaţie că vrem să organizăm evenimentul în colaborare cu Primăria, poate se aproba, dacă nu treceam ceva de genul ăsta nu aveam nici o şansă. Nu ni se pare normal mai ales că primarul Radu Mazăre a demonstrat că este pasionat de astfel de lucruri, însă nu este dispus să ne sprijine. Ultima dată când am organizat un raliu, în octombrie anul trecut, am avut vreo 1500 de spectatori şi asta dacă ţinem cont că totul a durat numai cinci ore. Maşinile atrag priviri“ spun membri X-Team, singurul club al pasionaţilor de maşini din Constanţa, înfiinţat legal.

Singurii în legalitate

X-Team-ul îşi are originile prin anul 2000 şi a ajuns să fie singura Asociaţie de acest gen înfiinţată legal, din oraşul nostru. Totul a pornit de la prietenia legată între Alexandru Topor, cunoscut ca TRA-u` şi Silviu Nicolae (ZMA-u`). „Poreclele ni se trag de la numerele maşinilor. Toţi ne cunosc aşa. Ne întâlnim din 2000. Eram doar noi doi, însă, după un timp ni s-a alăturat şi Cristian Vreto (Ursu). În primă fază am avut un X lipit pe lunetă, pe care îl primisem de la cineva. A fost o nimereală. După o lună şi-a pus şi Silviu, ca să vadă lumea că suntem prieteni. Apoi, după ceva timp, Ursu a venit cu ideea să scriem pe parasolar Echipa X, însă ne-am dat seama că nu sună bine şi aşa am ajuns la X-Team. La vremea aia, când te vedeau poliţiştii în trafic, te opreau, numai pentru că vedeau însemnul ăla. Şi ne puneau să-l scoatem. Le-am dat jos pe alea şi ne-am pus siglele mai mici. În momentul în care se înscrie un nou membru în club, semnează adeziunea şi încheiem toate formalităţile, primeşte un autocolant cu sigla noastră. Aşa ne diferenţiem noi în trafic“, povesteşte Topor, preşedintele X-Team Racing Club. Povestea a continuat cu apariţia modei cu portul Tomis, care a fost lansată tot de X-team. Din punct de vedere legal, Asociaţia X-Team Racing Club s-a înfiinţat în urmă cu aproape doi ani şi jumătate şi a ajuns să numere peste 40 de membri activi. În plan local sunt doar două asociaţii de gen, X-Team şi şi Anonymous. Cea din urmă s-a desprins din Midnight Racers, o grupare din Bucureşti. „Însă, cu acte în regulă, cred că suntem singurii din Constanţa“, spun băieţii.


--------------------------------------------------------------------


Orbiţi din „dragoste“


Am citit undeva că dragostea face trandafirii să înflorească iarna. Însă, credeţi că acelaşi sentiment înălţător ar face şi arbuştii de tuia să se prindă când ne bate îngheţul la uşă? Oare încrederea primarului, care, prin legătura de sânge cu patronul de la Pomacost, a cumpărat arbuşti de conifere pentru a înfrumuseţa parcurile rămase „în picioare“ în urbea de la mal de mare, va fi de ajuns pentru ca pomişorii să prindă viaţă? Este discutabil. Am citit părerile dumneavoastră referitoare la intenţia primarului Mazăre de a acorda locuinţe tinerilor. Case pe care se pare că le va construi firma care are Brick-ul. Nu cred că există om în oraşul ăsta care să nu ştie că primarul este în spatele „afacerii Brick“. Şi cred, de asemenea, că toată lumea ştie pe ce criterii se dau locuinţele de la ANL. Ar trebui să fie pentru tineri, ca şi cele promise acum, însă în parcările ANL-iştilor tronează maşinuţe de ultimă generaţie. Că doar, săracii proprietari îşi dau toţi banii pe maşini şi rămân pe străzi. Am auzit la un moment dat pe cineva spunând că „ce, dacă am bani să-mi iau o maşină în leasing, înseamnă că am bani şi de casă. Normal că stau la ANL, că doar sunt tânăr. Rata la maşină nu mi-ar ajunge să-mi iau casă“, spunea mândru posesorul unei herghelii de cai putere. Poate că, dintr-o anume perspectivă, omul are dreptate. Însă, când văd câţi tineri stau cu părinţii sau în gazdă sau câte cupluri îşi amână nunta pentru că nu au o casă a lor, mă apucă groaza. Şi ei, cei care stau prin străini, nu au bani nici de maşină. La un moment dat, am primit un alt răspuns, care m-a frapat. „În Constanţa, dacă vrei apartament la ANL trebuie să fii handicapat. Altfel nu ai nici o şansă. Dacă poţi să te scoţi bolnavă, poate-ţi merge treaba“. Încă mai credeţi că Mazăre va mai da case tinerilor?! Mai sunteţi dispuşi să-i oferiţi încrederea oarbă dată de o dragoste inexplicabilă care, din câte se vede, nu face trandafirii să înflorească iarna?


-------------------------------------------------------------------


Jos autocenzura!


Ani de-a rândul am ţipat că nu mai vrem cenzură. Ne-am chinuit să ne debarasăm de jug şi de cătuşe. Ca de obicei, cele mai grele lanţuri sunt cele nevăzute.
Aşa ni se întâmplă nouă, românilor, acum. Simţim, suntem frustraţi, vrem mai mult, însă refuzăm să vedem. Ca şi cum am dezvolta un mecanism de autoapărare mai puternic decât orice altceva pe lumea asta. Atunci când autocenzura intervine în vieţile noastre, nu mai vedem nimic în stânga sau în dreapta, nu ne mai deranjează şi nici măcar nu mai considerăm că este necesar să spunem ce ne doare. Normal sau nu, rămâne de văzut. Însă, efectele de început deja ies la iveală. Trişti, frustraţi, căutând scăparea pentru ziua de mâine, uităm să ne citim corect şi facturile la lumină. Ne lăsăm impresionaţi de vorbe frumoase, fără a vedea realitatea, nu luăm în calcul evidenţa şi credem tot ce auzim. Însă, după cum ziceam, pe lângă dorinţa arzătoare a unora, de a se impune cu orice preţ şi de a răzbi în viaţa asta ghidându-se după preceptul machiavellian care spune că „scopul scuză mijloacele“ şi care ar fi în stare de orice pentru a manipula şi cenzura numai pentru a aduce soarele pe strada lor, cel mai mare inamic al nostru este jugul pe care singuri ni-l punem. Ne refuzăm ideile, ne alungăm gândurile, nu ne acceptăm sub nici un chip reacţiile de luptă şi de îndârjire. Pasivi, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla în jurul nostru, preferăm să fim mulţumiţi şi să acceptăm, decât să ne punem mintea la contribuţie. Preferăm autocenzura şi preferăm să nu avem reacţie. „Suntem mulţumiţi de tot ce ni se oferă“, spun exact cei care se autocenzurează şi care cred că numele, pus pe o hârtie, laolaltă cu o părere pertinentă şi sinceră, i-ar putea prejudicia. D-asta zic: JOS AUTOCENZURA! Spuneţi-vă părerea!

http://www.flickr.com/photos/xtremist/

http://www.flickr.com/photos/xtremist/