joi, 30 aprilie 2009

ONG-işti degeaba

Marea organizaţie ecologistă Mare Nostrum a organizat sâmbătă, cu ocazia Zilei Pământului, o „plantare arbori, arbuşti şi flori" în parcul Tăbăcăriei.

În acest context nu pot decât să adresez o întrebare conducerii Mare Nostrum: cum vă mai rabdă Pământul, chiar şi de ziua lui?! Vă miră întrebarea mea?! Să ne mai jucăm puţin de-a interogatoriul. Cum puteţi să vă mândriţi cu un parteneriat cu primăria?! Cum puteţi planta „10-15 pomişori", aşa cum mi s-a spus discret, pe şest, din partea lui Mazăre?! Cum vă faceţi frate cu primarul până treceţi puntea şi cum vă trece greaţa?! Pentru că îmi închipui că nu v-a fost uşor să vă pupaţi cu cel pe care l-aţi stuchit de nu aţi mai putut, cu ceva ani în urmă. Cred că ne aducem cu toţii aminte cu cât patos îl înjurau ONG-iştii pe Radu Mazăre atunci când s-a pus problema construirii mall-ului din Tăbăcărie. Şi acum, la numai câţiva ani depărtare, plantează pomana verde din partea celui numit „distrugătorul parcului". Aşa, a?! Bună treabă de ecologist cu tichie de mărgăritar. Şi să vedeţi ce explicaţie off the record mi se dă: că, vezi Doamne, s-au săturat să se lupte cu el şi s-au decis să îl implice în acţiuni de mediu, numa', numa' i-o veni şi lui mintea la cap! Nu vă mai puteţi opri din râs? Vă înţeleg. Nu ştiu dacă să numesc asta naivitate sau... Au denumit acţiunea Eco-Guerrilla, ca să-i placă şi primului om al urbei. Că doar el este mare amator de simboluri sud-americane. Au spus că evenimentul este „un nou concept de comportament civic ecologist", „simbolul mişcării de rezistenţă pentru apărarea integrităţii şi funcţionalităţii spaţiilor verzi urbane". Au avut şi un slogan frumos, pompos, bine gândit pentru a atrage atenţia: „Nu contează cine eşti, ci ceea ce faci pentru natură!". Corect! În orice caz, cei de la Mare Nostrum au pus frumuşel în pământ cei câţiva puieţi de la primărie, plus câţiva achiziţionaţi din propriile fonduri şi au dormit mai liniştiţi noaptea. Cred că este bine să faci nani cu gândul că plantele înrădăcinate în ziua respectivă l-au îmbogăţit, poate, puţin pe vărul primarului Mazăre, Basarab Popa. Nu ştiţi cine este? Citiţi rechizitoriul DNA-ului şi vă veţi lămuri. Apoi, poate data viitoare, când vă veţi mai plânge că între ong-iştii de mediu din Constanţa nu există solidaritate şi că, „în Constanţa, organizaţiile sunt numai cu numele şi nu vor să colaboreze în niciun fel. Unii primesc fonduri de pe la primărie, alţii au interese numai în anumite zone ale litoralului. Dacă pe unul îl interesează numai Grindul Chituc, iar eu le spun să facă ceva pentru Constanţa, spun că nu îi interesează. Cu cine să faci proteste pe aici?!", veţi avea măcar puţină demnitate. Dar chiar aşa. Cu cine?

miercuri, 22 aprilie 2009

Voronin de Constanta cenzureaza presa

22 aprilie 2008

PROTEST al Active Watch - Agentia de Monitorizare a Presei

Domnilor presedinti Mircea Geoana si Emil Boc

Va adresam acest protest in calitatea dumneavoastra de responsabili politici ai aliantei de guvernare PSD - PC - PDL.
La Constanta, de o saptamana, un ziar - "Ziua de Constanta" - a fost cenzurat prin blocarea difuzarii. Societatea Conpress Group SRL, care a suspendat difuzarea, ii are ca actionari pe Radu Mazare, primar, om de afaceri si presedinte al PSD Constanta, si pe Nicusor Constantinescu, om de afaceri, presedinte al Consiliului Judetean Constanta si prim-vicepresedinte al PSD. Actul de cenzura se petrece in conditiile in care in ziar au fost publicate o serie de articole critice la adresa primarului si liderului PSD Radu Mazare. Mentionam ca Radu Mazare recidiveaza in acte de acest gen. In anii in care PSD s-a mai aflat la guvernare, victime ale abuzurilor, cenzurii si intimidarii au fost editia de Constanta a Jurnalului National, Evenimentul Zilei si Academia Catavencu. Radu Mazare a fost recent acuzat de Ziua de Constanta ca a manipulat magistrati din Constanta pentru a obtine, in 2008, o condamnare impotriva unei ziariste care a indraznit sa-l critice - Feri Predescu.
Consideram asemenea situatii ca incompatibile cu o tara membra a Uniunii Europene, care are la guvernare doua partide care, prin numele lor, pretind ca au ca principala preocupare promovarea democratiei. Faptul ca tolerati comportamentul primarului Radu Mazare compromite grav aceasta pretentie.
Domnule Mircea Geoana, asteptam o interventie eficienta din partea PSD care sa repuna in drepturi valorile democrate pe care partidul dumneavoastra le afiseaza.
Domnule Emil Boc, asteptam sa folositi toate parghiile de care dispune o coalitie politica pentru a opri lantul de atacuri impotriva libertatii presei care se petrec netulburate, de ani de zile, in Constanta.

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei
Departamentul FreeEx

ZIUA de Constanta, ziar interzis de Mazare

Începând cu data de 6 aprilie a.c., mai mulţi cititori ne-au sesizat că, în chioşcurile Conpress Group nu au găsit ZIUA de Constanţa, iar abonamentele ce trebuiau distribuite prin grija aceleaşi companii nu au inclus şi ediţia locală a ziarului ZIUA. După verificarea informaţiilor a reieşit că situaţia prezentată este reală, fapt confirmat şi de vânzătorii de la punctele de distribuţie a presei ce aparţin societăţii Conpress Group şi în care ziarele sunt difuzate de SC Tutun şi Ziare SRL. De asemenea, responsabilii de chioşcuri ne-au comunicat că nici nu vor mai primi acest ziar, lucru ştiut de la şefii lor. SC Tutun şi Ziare SRL are ca unic asociat firma Conpress Group SRL, în acţionariatul căreia îl regăsim pe primarul Constanţei, dl. Radu Mazăre. Societatea deţine 85% din distribuţia de presă din Constanţa. Cu alte cuvinte, monopolul. Vânzarea ziarelor distribuite de SC Tutun şi Ziare SRL se face în chioşcurile ce aparţin Conpress Group, pe terenuri cesionate de la primăria condusă de Radu Mazăre. Cum linia ziarului nostru a fost întotdeauna echidistantă şi a prezentat atât părţile pozitive, cât şi pe cele negative ale administraţiei publice locale, dar şi ale activităţii primarului Radu Mazăre nu ne rămâne decât să afirmăm că edilul este deranjat de prezenţa noastră pe piaţa media constănţeană şi că scoaterea ziarului ZIUA de Constanţa de la difuzare din chioşcurile Conpress Group nu poate fi considerată decât o formă de interzicere a cotidianului nostru. 


Este adevărat că încă de la sfârşitul lunii noiembrie 2008, SC Tutun şi Ziare SRL a informat că „datorită costurilor logistice ridicate“, se află în imposibilitatea de a mai distribui ZIUA de Constanţa. Adresa din 28.11.2008 a fost urmată de alte documente care menţionau acelaşi aspect, fără a avea însă urmări. În fapt, documentele transmise de SC Tutun şi Ziare SRL pot fi considerate avertismente ale societăţii de distribuţie faţă de materiale de presă apărute în cotidianul nostru. După cum precizam, prima adresă purtând semnătura directorului Tutun şi Ziare SRL a fost primită pe 28.11.2008, la doar două zile după ce ZIUA de Constanţa îşi arăta solidaritatea faţă de jurnalista Feri Predescu şi se alătura demersului de susţinere a acesteia pentru strângerea banilor cu care trebuie să-l despăgubească pe primarul Radu Mazăre (http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/social/...). Următorul document, semnat de acelaşi director a fost datat 11.03.2009. În ediţia din 25 martie a.c. prezentam informaţii referitoare la terenul pe care Beatrice Mariş, judecătoarea care a condamnat-o pe Feri Predescu în procesul cu Mazăre primise de la edil, prin dispoziţie de primar, teren pe legea 10 din 2001 (http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/...). Punctul culminant l-a reprezentat materialul „Mazare: «M-au votat 70% din constănţeni» Greşit: NU l-au votat 70% din constănţeni“ (http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/deschidere-editie/...), apărut în ZIUA de Constanţa pe 31 martie 2009. considerăm că acesta a fost motivul care a dus la interzicerea cotidianului nostru în chioşcurile Conpress Group.


Am ales să nu facem cunoscut faptul că am fost interzişi în chioşcurile Conpress Group imediat după ce s-a demonstrat acest aspect din cauza faptului că nu am dorit să întinăm Săptămâna Mare cu probleme de acest gen. Cu toate acestea, SC Tutun şi Ziare SRL a recurs la demersul comunist şi a interzis distribuirea cotidianului ZIUA de Constanţa cu exact o săptămâna înainte de sărbătoarea Învierii Mântuitorului. În acest sens, am considerat necesar să aducem la cunoştinţa opiniei publice abuzul la care au recurs mai-marii urbei, interzicând un ziar considerat de conducerea Primăriei şi a Consiliului Judeţean, ca fiind unul de opoziţie. ZIUA de Constanţa îşi informează cititorii că va aplica metoda de difuzare proprie, într-un număr şi mai mare de exemplare, care se va completa cu ediţia on-line www.ziuadeconstanta.ro. Ataşat comunicatului de presă puteţi găsi toată documentaţia care ne susţine afirmaţiile, însoţită de un link către filmări în chioşcurile Conpress Group, mail-uri şi sesizări telefonice de la cititori care atestă faptul că ziarul ZIUA de Constanţa nu mai este distribuit în acele puncte de difuzare a presei. 

http://www.ziuaconstanta.ro/comunicate-de-presa/ziua-de-constanta-comunicate/ziua-de-constanta-ziar-interzis-de-mazare.html

sâmbătă, 18 aprilie 2009

song of the day

Lasati lumina sa va intre in suflet!

Mă uit pe stradă şi văd feţe mohorâte, trupuri împovărate de greutatea zilelor ce trec parcă din ce în ce mai greu.

Parcă în alţi ani sărbătorile erau primite altfel. Parcă simţeam cu toţii bucuria. Totul părea să strălucească. Acum numai soarele ne mai luminează. Greutăţi, criză şi aşa mai departe. Lipsa banilor, dorinţe ce nu pot fi împlinite... cam aşa arată cercul vicios care ne îngrădeşte bucuria, care nu ne lasă să primim aşa cum se cuvine lumina în suflete. Copii flămânzi, părinţi disperaţi că nu au ce să le dea de mâncare, lacrimi, scâncete şi visuri deşarte. Durere, disperare, neîncredere în ziua de mâine. Oriunde întorci capul nu vezi decât necaz. Sau poate că doar asta vrem să vedem, poate am creat un mecanism prin care nu ne dăm voie să vedem decât parte urâtă a existenţei noastre. Paştele înseamnă bucurie, sărbătoare şi renaştere. Într-un cuvânt, fericire - sentiment pe care ar trebui să ne permitem să-l simţim. În zi sfântă ar trebui să ne promitem că ne vom face sărbătorile mai frumoase la anul, că vom încerca să facem copilaşii să zâmbească, iar zilele să ne fie din nou strălucitoare. Să putem primi aşa cum trebuie lumină din lumină, să renaştem măcar o dată în an.
Iubiţi pentru a fi iubiţi, fiţi buni şi înţelegători. Lăsaţi deoparte supărarea şi tristeţea. „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând", vom murmura cu toţii în această seară. Dar mă întreb... câte suflete vor învia o dată cu Mântuitorul? Vrem să recunoaştem sau nu, Paştele ne dă unica ocazie din an de a realiza că trupul ne poate fi firav, slăbit de oboseală sau de boală, însă spiritul trebuie să ne învie în fiecare zi, să răzbată şi să lumineze. Înviaţi o dată cu Hristos, nu vă lăsaţi pradă deznădejdii! Uitaţi de griji şi bucuraţi-vă: e sărbătoare! Lăsaţi-vă cuprinşi de bucurie, lăsaţi liniştea să vă intre în suflete şi iubirea în inimi! Hristos a înviat!

joi, 16 aprilie 2009

song of the day

Mazăre - salsa si, trabajo no

Cel care îi idolatrizează pe Che Guevara şi Fidel Castro, el lider maximo de Constanţa, Radu Mazăre, şi-a luat iar băgăjelul şi a plecat în vacanţă. Că doar nu mai fusese de mult timp, de pe la mijlocul lui februarie. O viaţă de om, nu alta.

Este adevărat, mondenul nostru edil nu încetează să ne uimească. În special cu destinaţiile pe care şi le alege pentru vacanţe. Ultima escapadă a avut loc la mijlocul lunii februarie, când a vizitat Cambodgia, Vietnam şi Bangkok. Tare i-a mai plăcut plimbarea, mai ales că vacanţa exotică a fost plină de peripeţii: „În Vietnam am fost să văd unde i-au bătut guerilele pe americani". Evident, noua destinaţie este un mister. Însă, edilul a declarat, în urmă cu puţin timp, pentru revista Playboy, că îşi doreşte să viziteze, în următoarea vacanţă, Yemen, Birmania şi Laos. Cine mai e ca el, să vadă bulevarde suspendate şi alte astfel de şmecherii?! Nimeni. Numai că, în toiul negocierilor inter-alianţă, el şi-a luat picioarele la spinare şi dus a fost. Sau cel puţin aşa bârfesc subalternii săi de la primărie. Însă, este binecunoscut faptul că destinaţia preferată a lui Mazăre este America de Sud. Cuba, Brazilia şi alte ţări cu femei frumoase şi muzică fierbinte. Ţări în care tequila este pusă la rang de medicină, iar salsa este mult mai iubită decât trabajo (munca). Şi, pe ideea sud-americană, potrivit căreia salsa si, trabajo no, şi Mazăre al nostru face la fel: o lună la muncă, două la distracţie. Şi cât stă pe acasă se duce să danseze pe la emisiuni. Ca Becali. Oh, nu, pardon. Nu ca latifundiarul, care a dansat şi apoi a fost înşfăcat de DNA. Deocamdată, Mazăre doar dansează. Mazăre se distrează şi se bucură de libertate şi de ştirile fără număr oferite presei de scandal. Cum zicea cineva: „A mai dansat unul la Măruţă şi acum e la răcoare. Poate asta-i soarta ălora care dansează şi apoi stau pe happylica". Orice este posibil, dar deocamdată salsa, trabucul cubanez şi alura de James Bond mioritic sunt la putere. Condimentat cu sirtaki şi salsa. Sin trabajo. Că doar ne-au votat „70% dintre constănţeni".

miercuri, 15 aprilie 2009

Drumul turistilor straini printre „minunile" Constantei

Nu va mai dura mult şi turiştii străini, pasageri ai navelor de croazieră, vor „invada" oraşul

Şi o dată cu debarcarea în Portul Constanţa va începe şi „mirificul" drum către oraş, condimentat cu fiare vechi, pancarte publicitare nefolosite şi gropi. Prima bornă: dana 0. Facem un simplu exerciţiu de imaginaţie. Suntem turişti, la a doua tinereţe, aproape de a treia. Venim dintr-o ţară nordică pentru a ne încălzi la soarele Constanţei.

Coborâm de pe vas, tragem aer sărat în piept şi scrutăm zările. Ce vedem?! Navele militare, dar în special pe cele vechi, ruginite şi un vas pricăjit de depoluare. Dar şi macarale, care nu râd în soare, argintii. Puţin mai departe, în partea stângă, vedem munţii. Dar nu forme de relief, ci adunături de fiare. Ne îmbarcăm într-un autocar care ne va plimba prin oraşul-port-european Constanţa. Plecăm. Vedem îndeaproape fierul vechi, dar şi macaralele. Masajul post-călătorie este oferit de hurducăielile autocarului care trece peste liniile de cale ferată. Ce ne mai trebuie după o croazieră plăcută în Marea Neagră?! Citim nedumeriţi o pancartă pe care scrie „Atenţie la tren!" şi ne continuăm periplul. Imaginea creată de gardurile ruginite din stânga şi de zidul înalt de beton din dreapta ne obligă să ne uităm direct înainte. Ce să vezi?! Un ceas. Ne punem întrebarea: „E piesă de muzeu?!", dar ne edificăm în curând că este doar un obiect ruginit de ploi, care tronează pe un „monument" care ne arată că suntem în Portul Constanţa. Port, port, numai că de la debarcare nu am mai putut vedea marea din cauza fierătaniilor, a betoanelor sau a macaralelor.

Saligny şi jocurile de noroc

Ajungem la cea dintâi poartă a Portului, iar Peninsula începe să se contureze. Rufe întinse la uscat, ziduri roase şi decolorate de vreme şi un zumzăit de muzică orientală. Măcar este o zi frumoasă, de primăvară. În zare se întrevede o statuie, însă nu o putem admira pe de-a întregul din cauza unor panouri publicitare care ne îndeamnă să mergem la jocuri de noroc. „Dar muzee nu au în oraşul ăsta?", s-ar întreba orice turist. Trecem pe lângă statuia lui Saligny, pe care nu reuşim decât cu mare greutate să o vedem în întregime. Dar revedem o scenă: cea a panourilor publicitare. De data aceasta nefolosite. În spatele unei astfel de pancarte descoperim Cazinoul, clădire impunătoare şi solitară în bătaia valurilor. Dar nu putem uita că tocmai trecusem pe lângă o cârciumă nu tocmai frumoasă. Abia aici vedem marea. Debarcarea avusese loc în urmă cu vreo 20 de minute. Intrăm pe o străduţă îngustă, iar „masajul" gropilor începe din nou. Ne rugăm Celui de Sus pentru iertare, că doar trecem pe lângă Arhiepiscopie.Ovidiu, veşnic verde

Gropile se înmulţesc, la fel şi casele dărăpănate, dar şi ritmurile orientale se amplifică. Un câine latră de la balconul unei case portocalii, scorojite. Hurducăiala autocarului ne duce cu gândul la un safari, la plimbatul pe cămilă. Totuşi, în fostul Tomis, ruinele se găsesc la tot pasul. Şantiere lângă lăcaşe de cult, pancarte căzute, care ar fi trebuit să indice obiectivele turistice, şi un Ovidiu luminat „feeric" cu verde brotac. Aşa arată vestita Piaţă Ovidiu. Şi ne continuăm drumul... cu aceleaşi gropi. Măcar se întrezăreşte marea printre ruinele caselor din Peninsulă. Frumoasă plimbare au turiştii străini. Să te tot întorci într-un astfel de oraş-port-european.

luni, 13 aprilie 2009


Ei sunt oamenii lui Radu Mazare

„Fidel Castro a cucerit Cuba cu numai 13 oameni", spunea primarul Radu Mazăre * Dar şi edilul Constanţei are echipa sa: Nemirschi, Ştefănică, Preda, Constantinescu, Alexandru Mazăre, Marinescu, Martin, Moga, Oprişan, Bazac, Voicu, Ion Iliescu şi Brăiloiu

Primarul Radu Mazăre este văzut ca liderul unui grup. Unul nu foarte numeros, este adevărat, însă o „gaşcă" legată prin afaceri, crezuri politice, visuri de mărire şi de câştigare a voturilor.

Mazăre nu s-a sfiit niciodată să-şi vadă interesul în plan politic şi să se împrietenească întotdeauna cu actori principali ai vieţii politice autohtone. O strategie mai nouă, dictată mai ales de succesul de la alegerile locale şi parlamentare, este plasarea unor membri ai echipei pe posturi cheie. Echipa se răspândeşte, iar Mazăre are de câştigat. Şi-a permis chiar să lase la conducerea instituţiilor constănţene oameni din alte partide, în care spune că are încredere, chiar dacă nu au aderat la doctrina social-democrată. Şi a explicat aşa: „Să ştiţi că nu-mi place plimbarea de la un partid la altul doar pentru păstrarea unui post. Ştiţi, Fidel Castro a cucerit Cuba cu numai 13 oameni". Dar cine sunt cei 13 oameni cu ajutorul cărora Mazăre-Castro a cucerit Constanţa şi încearcă să atace forurile superioare? Pentru că, aşa cum s-a exprimat de curând, nu ar spune nu postului de prim-ministru. La o simplă analiză, cei 13 membri din echipa Radu (Fidel) Mazăre (Castro) se evidenţiază.

Tandem la Mediu: Nicolae şi Virginia

Primul dintre cei care ar trebui nominalizaţi este cu certitudine fostul viceprimar Nicolae Nemirschi. Considerat, o lungă perioadă de timp, ca fiind eminenţa cenuşie a „găştii" Mazăre, actualul ministrul al Mediului a reuşit să câştige una dintre cele mai importante redute, cea cu care Radu Mazăre s-a bătut îndelung şi înverşunat pe vremea în care şefă peste Mediu era democrat-liberala Sulfina Barbu, denumită de către edilul Constanţei „proastă". Aşadar, o problemă a fost rezolvată. Iar, pentru ca echipa de la Mediu să fie completă, Mazăre şi-a mai trimis un om de încredere la minister, în persoana Virginiei Ştefănică. Fosta şefă a Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale a devenit mâna dreaptă a lui Nemirschi. Ba, mai mult, ministrul este chiar naşul de cununie al Virginiei. Iar echipa de la Mediu este completă şi gata de atac. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar proiectele administraţiei Mazăre au devenit din senin pe placul ministerului condus de Nicolae Nemirschi cu ajutorul nemărginit al Virginiei Ştefănică.

Preda, în coasta lui Berceanu

Echipa prinde contur cu un alt membru al PSD Constanţa, filială condusă de însuşi Mazăre. Plasat într-un post călduţ şi destul de important, Valentin Preda, secretar de stat în cadrul ministerului Transporturilor, este spinul din coasta lui Berceanu. Iar prezenţa sa în ministerul PD-L-istului a stârnit deja dispute în cadrul alianţei, pentru că ministrul a întârziat să-i dea atribuţii secretarului de stat. Preda a fost propunerea lui Mazăre pentru acest post şi este văzut ca omul primarului Constanţei. Radu Mazăre a spus, în urmă cu ceva timp, că a fost „coleg de generaţie" cu Preda, dar nu se cunosc din acea perioadă.

Nicuşor, la bine şi la greu

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, este şi el un pion important al echipei Mazăre. Prieten de-o viaţă cu edilul, Nicuşor i-a fost alături în toate etapele ascensiunii sale politice. Ba chiar îi este şi partener în mai toate afacerile pe care le deţine. Constantinescu nu a făcut numai bine imaginii grupului lui Mazăre, ci şi deservicii, o dată cu episodul „adormirea", pe care nimeni nu-l poate da uitării.

Discipolii

Şi aşa ajungem la deputaţii şi senatorii PSD-ului, oamenii care propovăduiesc cuvântul lui Radu Mazăre în Parlament. Alexandru Mazăre nu îi este doar frate, ci şi om de încredere. Nicolae Moga nu este doar un membru important al echipei, ci şi cel mai bun prieten al fiului său, iar Eduard Martin şi Antonella Marinescu au reuşit să se facă ştiuţi într-un timp relativ scurt. Nici afacerile nu le sunt străine celor patru, care fac parte într-un mod sau altul din cercul business-urilor şefului PSD-ist de la Constanţa.

Tit-Liviu, trimisul Guvernului

Ajungem la prefectul Tit-Liviu Brăiloiu, omul lui Mazăre, care a fost ales pentru a reprezenta Guvernul în teritoriu. Cel care are menirea de a face tot posibilul ca Executivul condus de Emil Boc să răspunsă pozitiv tuturor iniţiativelor venite atât de la Consiliul Judeţean, cât şi de la Primăria Constanţa. Brăiloiu este cel care ocupă scaunul lăsat gol de Dănuţ Culeţu, cunoscut adversar al primarului Radu Mazăre, cu care nu a reuşit să ajungă la un numitor comun.

Gaşca de băieţi... buni

Însă, din echipa de 13 a lui Radu Mazăre nu fac parte doar cei trimişi „la centru" pentru a rezolva toate problemele, ci şi oameni bine plasaţi în viaţa politică, care şi-au arătat sprijinul faţă de edilul constănţean cu vise de mărire. Printre aceştia se numără Marian Oprişan, coleg cu Mazăre de „gaşcă" a baronilor locali, pe care o împart cu alte personaje, cum ar fi Dragnea, Vanghelie, Fenechiu sau Sechelariu. Nu-l putem uita nici pe ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Ministrul Ferrari, aşa cum a fost denumit, a renunţat în favoarea lui Nemirschi la portofoliul de la Mediu şi a primit în schimb Sănătatea, fapt ce l-a bucurat foarte tare. Aşa că nu se sfieşte să-şi arate recunoştinţa pentru liderul constănţean al social-democraţilor.

Cine-i animalul?!

Un rol care nu merită neglijat l-a avut şi Ion Iliescu, cel care a recunoscut că nu-l place foarte tare pe Radu Mazăre. Însă, fără voia sa, şeful de onoare al PSD l-a făcut cunoscut, în urmă cu mulţi ani, pe cel care la acea oră era jurnalist, dar avea să devină primarul Constanţei. Episodul „măi, animalule!" este încă viu în amintirea oamenilor, însă toată lumea crede că ţinta injuriilor lui Iliescu, pe atunci preşedinte al României, a fost Radu Mazăre. Eronat: „animalul" se numeşte Paul Pârvu. Cu toate acestea, pentru că erau colegi de redacţie, iar Mazăre a devenit mai vizibil în ochii opiniei publice, transferul de imagine s-a făcut fără mare greutate. Aşadar, fără nicio implicare (decât că a fost prezent la evenimentul cu pricina), Mazăre a ajuns „animalul" lui Ion Iliescu.

„Eu nu sunt Che Guevara"

Pe lista noastră îl regăsim şi pe Mădălin Voicu, om de cultură şi social-democrat de vază. A fost alături echipei de la Constanţa într-una dintre cele mai importante lupte: cea pentru câştigarea Primăriei Mangalia şi a reuşit să-şi adjudece victoria. Aşadar, Voicu se califică pentru un loc în echipa de 13 oameni a lui Radu-Fidel. „Sigur că mă simt tot timpul în echipa lui Radu Mazăre, de care mă leagă o prietenie foarte puternică. El va putea beneficia oricând de sprijinul meu şi mi-a făcu plăcere că l-am putut ajuta să câştige Primăria Mangalia", a declarat Mădălin Voicu. L-am rugat să ne spună dacă nominalizările făcute de noi sunt pertinente: „La centru nu-mi aduc aminte să-l fi ajutat multă lume. Dar are oameni buni pe lângă el: Nicuşor Constantinescu, Nicu Moga, Nemirschi... Pe Bazac şi Oprişan nu îi consider atât de importanţi. Oprişan e influent la el, în Vrancea. Iar Ion Iliescu este un brand". A concluzionat în stilu-i caracteristic, pus pe glume: „Eu nu sunt Che Guevara, care a fost foarte bun prieten cu Fidel Castro până la un moment dat. Cel puţin, sper să nu sfârşesc ca Che Guevara".

vineri, 10 aprilie 2009

Tatuajul - arta din spatele trend-ului


„Am tatuat vreo şase băieţi din lotul naţional de atletism şi o fată. De fiecare dată când se află în cantonament în Constanţa, vin la mine, la salon"

Arta tatuajului îşi are originea în cele mai vechi timpuri. Denumirea desenului ce-ţi rămâne pe trup ca o urmă a timpului, a evenimentelor prin care trece cineva în viaţă sau ca un mod de exprimare a trăirilor provine de la cuvântul tatau, folosit în Polinezia pentru a descrie o rană deschisă.
Pe bucata de piele imprimată, tatuajul va fi veşnic tânăr, în ciuda trecerii anilor.
Privit în zilele noastre nu ca un ritual, aşa cum a fost menit, ci ca un mod de a-ţi arăta curajul şi de a fi în pas cu moda, „virusul" tatuajului atinge din ce în ce mai multă lume, iar „secta" strânge din ce în ce mai mulţi adepţi. De la modă la fiţe sau la o simplă exprimare a talentului, tatuajul a devenit un moft. Sau poate doar o stare de spirit. Gabriel Paraschiv este unul dintre artiştii tatuatori pe care îi are Constanţa. Şi-a început cariera în urmă cu mulţi ani şi vorbeşte cu aceeaşi pasiune despre felul în care îşi imprimă inspiraţia pe epidermă. Pentru că nu vede tatuatul ca pe o meserie, ci ca pe modul cel mai frumos şi cel mai longeviv de a-şi expune arta. „Am desenat mereu, de mic desenez. La tatuaje am ajuns în 1998.
Atunci am făcut primul tatuaj. Făceam modele pentru un prieten care tatua. Dar el a plecat din oraş şi mi-au făcut băieţii un aparat improvizat, bineînţeles, şi m-am apucat de treabă. La început a fost un joc", povesteşte Gabriel.

Artă şi prejudecată

Acum are propriul său salon, Blue Shark Tattoo Studio, şi mii de desene „pictate" cu acul pe pielea celor care i-au trecut pragul. Dar îşi aminteşte începuturile: „Să pui pentru prima dată aparatul pe pielea cuiva este ciudat. Tremuram tot, îţi dai seama. Am făcut un tatuaj simplu în câteva ore, mi-a luat foarte mult timp. Pe vremea aia era altceva, nu aveam atât de multe cunoştinţe, nu aveam atât de multe cataloage sau tehnică, aşa cum avem acum. Şi era mai costisitor. Făceam după reviste. Dacă îţi plăcea, hai... desenam după revistă şi gata. Nu erau atât de proporţional. Aşa am început să lucrez. Tot timpul am improvizat. Primul aparat profesional mi l-am luat de la un tip care avea un salon numit Metamorfoza". Aşa a început totul. Nu neagă, în România încă există prejudecăţi legate de tatuaje, desenele atrag priviri, uneori şi critici, însă de ceva vreme lumea s-a obişnuit, iar numărul clienţilor creşte. La început, tinerii se tatuau din teribilism. Apoi a devenit o modă, iar modelele în vogă erau foarte cerute. „La început, multă lume îşi făcea tribale. Sunt şi cele mai simple de făcut. Mai nou, atât afară, dar şi la noi, dar numai de vreo şase luni, au început să ceară modele realiste. Asta tot datorită artiştilor, care propun clientului modele mai complexe. Un prieten de-al meu, mecanic de automobile, a venit să mă roage să-i bat un piston şi mi-a arătat desenul, care nu mi-a plăcut. I-am propus să căutăm pe net poza unui motor secţionat şi să-i fac aşa tatuajul. Normal că a ieşit super şi nici el nu se aştepta la aşa ceva. Contează mult dacă îţi iese bine lucrarea pentru că multă lumea întreabă unde l-ai făcut, la cine şi este ca o carte de vizită. Degeaba dau o carte de vizită, dacă nu arăt ce pot", povesteşte Gabriel Paraschiv.

„Am tatuat prin tot Costineştiul"

A lucrat în străinătate şi aşa a învăţat că tatuajul este o artă în adevăratul sens al cuvântului, care necesită foarte multă muncă: „Prima dată am plecat în 2003. Făceam tatuaje pe plajă, în Costineşti. Am lucrat vreo şase veri acolo. Făceam pictură pe corp, dar la cererea clientului făceam şi tatuaje permanente, chiar dacă nu aveam voie să facem aşa ceva acolo. Făceam la cameră. Cred că am tatuat prin tot Costineştiul, în toate vilele care erau atunci. În 2003 m-a sunat o mătuşă care avea o rudă care lucra mecanic în Cipru. Tipul îşi lăsase plete, îşi luase motor şi îşi făcuse tatuaje. În salonul respectiv, din Larnaca, a fost întrebat dacă nu ştie un tatuator în România şi aşa s-a ajuns la mine. Le-am trimis nişte modele, mai mult tribale, şi le-au plăcut. Prima dată am stat numai două săptămâni, pentru că atunci îţi trebuia viză pentru Cipru. În următoarea vară m-am dus din nou acolo, dar am lucrat cu un alt tip, care avea vreo trei, patru saloane în tot Ciprul. În 2005 a fost o schimbare radicală şi am tatuat foarte mult, am învăţat de la un artist internaţional din Ungaria. În patru luni am învăţat foarte multe. Acolo veneau mulţi artişti, din toate ţările. Am văzut mulţi artişti, stiluri diferite şi am învăţat foarte multe de la ei".

Fetele, mai curajoase

De-a lungul timpului, moda din străinătate a ajuns şi la noi, iar fetele s-au dovedit mult mai curajoase decât băieţii şi devin mai des clientele saloanelor în care se fac tatuaje. Dacă au început cu tribale desenate pe partea inferioară a spatelui, reprezentantele sexului frumos au ajuns să-şi dorească tatuaje din ce în ce mai mari. „Am făcut foarte multe tatuaje în zona inghinală, pe picioare şi pe spate, pe gât, pe ceafă sau la încheietura mâinii. Am făcut multe steluţe în ultimul timp. Este o modă cu steluţele. Acum am o fată care a început să-şi facă un tatuaj pe tot spatele, o pasăre phoenix. Genul ăsta de tatuaj îl fac într-o lună, o lună şi jumătate. Se lucrează parţial, în mai multe şedinţe", spune artistul de la Blue Shark. Spune că, de foarte multe ori, clienţii nu au nici cea mai vagă idee despre semnificaţia desenului pe care şi-l doresc imprimat pe piele. De obicei se ghidează după modul în care arată modelul şi după ce „dictează" tendinţele. Gabriel Paraschiv spune că mulţi dintre cei care îşi doresc un tatuaj nu sunt informaţi, dar situaţia începe să se schimbe: „Noroc că acum este o emisiune de profil, Miami Ink, pe un post de televiziune şi mai văd pe acolo ce şi cum. Acolo vedem poveşti regizate, dar în realitate oamenii nu au poveşti atât de impresionante. Sau nu mereu. A venit o fată să mă roage să-i fac în dreptul inimii un ochi de femeie cu irisul verde, cu o lacrimă, pentru că mama ei murise şi când se uita la ea i-a dat o lacrimă. Şi mi-a zis că vrea să-şi facă ochiul mamei ei".

Durerea - mit sau realitate?

Există situaţii în care cineva îşi doreşte un tatuaj, a găsit un model preferat, însă frica de durere îl împiedică să-şi ducă plenul la capăt. „Nu doare atât de rău, cum crede toată lumea. Există zone mai sensibile, unde este pielea foarte fină. La subraţ, pe coapse, pe burtă, pe faţă. Însă, după ce-l faci pe primul, vrei mai multe. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori şi, după ce îşi fac primul tatuaj, revin pentru un altul", spune Gabriel.
Este o idee preconcepută că numai rockerii îşi fac tatuaje? Se pare că a fost până nu demult. Însă, o dată cu moda s-au schimbat şi clienţii. Aşa că saloanele de tatuaje sunt populate atât de cei care ascultă hip-hop, dar şi de manelişti. Dacă rockerii au rămas la modelele mai sinistre, gen capete de scheleţi, ceilalţi respectă trend-ul care acum indică un singur model - coy fish (crap japonez): „Înainte nu ştiau de moda asta, dar acum toată lumea ştie şi spun că nu-l vor cu capul în jos, ci cu capul în sus, să le aducă noroc. Cu capul în jos nu aduce noroc, spun ei". Şi, pentru a înlătura o altă idee preconcepută, nu numai tinerii vin să-şi deseneze pielea, ci şi persoanele cu vârste mai înaintate. Gabriel povesteşte că cel mai vârstnic client al său are 53 de ani şi că a ajuns deja la cel de-al 14-lea tatuaj. „La început i-am acoperit tatuajele pe care şi le-a făcut în armată, nume de femei şi alte alea. Apoi am început să-i fac pe picior, pe mână, pe spate, tatuaje imense. Este full. Este macaragiu prin port, dar este pur şi simplu pasionat. Îi plac la nebunie", spune artistul. 

Sportivii, cei mai desenaţi

Despre pasiunea sportivilor pentru tatuaje ştie toată lumea. De la Adi Mutu la Beckam şi alte vedete naţionale şi internaţionale, orice meci de fotbal sau competiţie sportivă poate fi considerată o adevărată expoziţie de tatuaje. Şi Gabriel Paraschiv a trecut prin experienţa desenării permanente a unor sportivi: „Am tatuat vreo şase băieţi din lotul naţional de atletism şi o fată. De fiecare dată când se află în cantonament în Constanţa, vin la mine, la salon". De altfel, unul dintre atleţi şi-a prezentat, anul trecut, tatuajele într-un ziar cu profil sportiv, mândrindu-se că are mai multe chiar şi decât Mutu. Ne plac, le facem, dar poate, la un moment dat, vrem să scăpăm de ele. Cum facem asta?! „Cu laser, dar rămân urme. Există fel de fel de tratamente, însă pielea nu mai arată la fel după ce este îndepărtat tatuajul".

Cu cine vrea Mazare sa-l asemuim


În megalomania lui, Che „el Comandante" Guevara, Fidel Castro, Al Capone şi James Bond sunt numai câteva dintre figurile emblematice pe care Radu Mazăre le-a idolatrizat de-a lungul vremii şi cu care s-a autoasemuit
Edilul Constanţei ne-a obişnuit ca apariţiile sale să fie surprinzătoare, dar şi... copiate. Fără un stil propriu bine conturat, Radu Mazăre a împrumutat, de-a lungul vremii, crâmpeie din personalitatea unor personaje care au lăsat urme adânci în istoria mondială sau a unora care au făcut vâlvă în cinematografie.
A pornit ca un revoluţionar Che Guevara. Îl vedeam la evenimentele pe care le organiza şi ne aşteptam în orice moment să auzim: „Viva la revolucion!". Personaj la modă într-o anumită perioadă, el Che a „populat" hainele tinerilor, dar nu şi minţile lor. Probabil că nu mulţi dintre cei care purtau inscripţionat pe haine chipul lui Guevara ştiau că a fost un revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez şi insurgent sud-american. Însă nu s-au sfiit să-i preia avântul de revoltă. Şi Mazăre, asemenea. Probabil că spiritul lui Che l-a ajutat să-şi continue lupta asiduă, dar numai declarativă, pe care a dus-o împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Însă copierea comandantului (lui Che Guevara i se spunea „el comandante") nu se opreşte aici. Radu Mazăre a declarat în nenumărate rânduri că este un împătimit fumător de trabucuri. Că le preferă în locul ţigaretelor normale şi că a prins gustul foilor de tutun rulate într-o vizită în Cuba. Evident, are şi o marcă preferată: Montecristo - produse în Cuba.
El lider... Willys
De la militărosul costum de insurgent, Mazăre a schimbat personajul, dar nu şi registrul. Următoarea „ţintă" a copierii: Fidel Castro. Iar pasiunea pentru „el lider maximo" l-a şi costat. „Mă uitam la nişte fotografii cu Fidel Castro în Havana, într-un Willys", a spus Mazăre, povestind cum a ajuns proprietarul unui astfel de Jepp. Cu care poate fi văzut rulând pe străzile oraşului pe care îl păstoreşte cu mândrie. Iar milităria a fost dată jos din cui pentru a fi gata de războiul „cu slugile lui Băsescu", după cum a recunoscut. „Dacă nu s-ar fi terminat campania electorală, m-aş fi dus în costum militar, ca Fidel Castro. De vreo doi ani, ăsta e felul meu de-a mă îmbrăca: mai fancy. Acum, sunt voios că mi-am luat din Vietnam o şapcă cu stea roşie, de la trupele Viet Cong-ului, care i-au bătut pe americani", povestea primarul pentru revista Playboy.
Radu Bond sau James Mazăre?!
De la Che şi Fidel a trecut la Al Capone şi la însemnele CCCP (URSS). Probabil din nevoia de a fi mai cizelat, mai stilat, Radu Mazăre şi-a făcut apariţia în 2008, chiar de ziua sa de naştere (5 iulie), la o expoziţie de maşini de epocă, îmbrăcat într-un costum ce a adus tuturor aminte de celebrul gangster Al Capone. Mândru nevoie mare, edilul a defilat pentru audienţă în piaţeta din faţa Cazinoului din Mamaia. Şi asta ca o repetiţie a ceea ce avea să urmeze: o prezentare de modă în toată regula pentru designerul Mihaela Drafta. Şi nu oricum, ci personificându-l pe Bond. James Bond. Sau nu, pardon... Radu. Radu Mazăre. Că nu dădea bine să spună Mazăre. Radu Mazăre. Suna oricum, numai a agent secret nu. În orice caz, primarul ne arată mereu că este un individ cameleonic, dar şi un bun copiator de stiluri, atât vestimentare, cât şi comportamentale. Nu ne rămâne decât să aşteptăm, să vedem cu ce ne mai uimeşte.

joi, 9 aprilie 2009

„Valorosii" din Consiliul Local

Dacă ar fi să gândim logic, atât PSD-ul, cât şi PD-L-ul au trimis în parlament sau în guvern spuma partidului.
Nume cum ar fi Nemirschi, Moga, Marinescu sau Banias au părăsit în glorie Consiliul Local Municipal pentru a urca atât pe scara politicii, cât şi pe cea a carierei lor. Din CLM Constanţa au plecat, în urmă cu ceva vreme, un ministru - fostul viceprimar Nicolae Nemirschi, un deputat - Antonella Marinescu, şi doi senatori - Mircea Banias şi Nicolae Moga. Evident, nimeni nu s-ar fi aşteptat să de-a fuguţa toţi cei 27 de consilieri înspre Capitală, pentru a ocupa funcţii sus-puse numai pentru că noi, constănţenii, ne considerăm „fruncea". Însă, oricine participă, măcar de curiozitate, la o şedinţă de Consiliu Local îşi poate da seama cam de ce sunt în stare aşa-zişii aleşi ai poporului. Votaţi pe listele partidului, nicidecum nominal, consilierii cască de le sar capacele. Mai ceva decât parlamentarii. Sau râd, vorbesc la telefon sau între ei, se hlizesc de zici că nimic nu-i atinge. Ajungem la vot, iar cartonaşele cu „pentru" rămân zeci de minute în aer, fără a da atenţie schimbării proiectelor supuse votului. Şi asta se întâmplă în fiecare lună, cu prilejul fiecărei şedinţe. Probabil că multitudinea de proiecte pe care le au de studiat (dar nu o fac) şi problemele numeroase pe care le au de înfruntat, ca şi reprezentanţi ai constănţenilor, le omoară tot: nervi, neuroni, timp şi aşa mai departe. Nu poţi să nu îi compătimeşti pe cei 27 care se mai trezesc din când în când de vreo ieşire revoltată. Traducere: din când în când înseamnă foarte rar. Îngrozitor de rar. Ar mai trebui să ştiţi că starea de calm în care se scaldă nu este datorată vreunei iubiri eterne ce şi-o poartă cei 27, ci unei nepăsări totale şi unei obedienţe „până la moarte" pentru „el lider maximo" de la prezidiu. Pentru că, într-un final, reprezentativa aleşilor locali are un antrenor demn de orice Campionat Mondial. Şi i-a dresat atât de bine, încât dacă face un semn, toată lumea stă cuminte şi nu mai clipeşte. În orice caz, păpuşarul are grijă ca toate să se întâmple aşa cum trebuie, spre mulţumirea şi fala sa. Iar ei, „valoroşii" din Consiliul Local, echipa de aur a partidelor constănţene, se gudură respectuos şi încearcă să marcheze „pentru" nea Piţi-ul lor. Dacă vor avea aceleaşi rezultate ca şi naţionala... e clar.

miercuri, 8 aprilie 2009

Antonella Marinescu: „Am făcut scufundări cu Mazăre, în Indonezia“


Fost consilier local, membru PSD şi, mai nou, deputat, Antonella Marinescu este o figură greu de trecut cu vederea. Frumoasă, cu bani şi pe picioarele ei, social-democrata a ştiut cum să-şi facă treaba, nu doar în viaţa politică, ci şi în afaceri. Şi, chiar dacă pare o persoană destul de dură, deputatul Marinescu a ştiut să ne arate şi o latură sensibilă, scoasă la iveală o dată cu revenirea pe strada copilăriei, locul unde am stat la o şuetă.

Cum vi s-a părut primarul Radu Mazăre în Playboy?!
(răsfoia revista) Eu am văzut pozele exact când i s-au adus, în stare neprelucrată. Vreo 30 - 40. În ziua aia le-am văzut. Dar sunt foarte frumoase, într-adevăr. (râde) Până acum nu m-am uitat în viaţa mea în Playboy.

L-au denumit „gangster romantic“.
Adevărul e că fotografiile sunt reuşite. Şi eu aş vrea să-mi facă cineva poze, dar să mă scoată cu zece ani mai tânără. Ştiţi ce bine ar fi?!

Pe primar l-au „scos“ mai tânăr?
Păi arată bine.

Aveţi doi copii foarte frumoşi...
Am un băiat de 15 ani, care este mai mare decât mine şi a ajuns la perioada vârstei critice, ca să zic aşa. Mă înnebuneşte din punctul ăsta de vedere şi aştept să treacă peste această perioadă. El se crede neînţeles. Nu am probleme cu şcoala, are note foarte bune, dar nu înţelege anumite lucruri pe care i le spun. Cel mic este foarte disciplinat. Cât a fost bolnav, îmi amintea mereu să îi iau temele de la şcoală. Dacă veneam acasă fără teme...

Aveţi un câine nou?!
Da... s-a zis în ziare, la un moment dat, că pe poartă am o plăcuţă care spune „câine rău“. Mama mea (n.r. Paraschiva Barbu) citeşte ziare, dar mai nou citesc şi eu, şi fac revista presei pe diagonală. Revenind, acolo am văzut că scrie „câine rău“ pe poartă. Mă obliga legea. Eu am avut un boxer. Era foarte bine antrenat, foarte bine dresat de cel care dresează câinii pentru punctele de frontieră. Se făceau demonstraţii cu câinele meu. Am avut probleme... legea spune că dacă hoţul intră la mine în curte, iar eu nu am acea plăcuţă pe poartă, iar câinele îi face ceva, eu sunt pasibilă de pedeapsă, că nu am anunţat că am câine rău. Între timp, Bruno al meu a îmbătrânit... între timp a şi murit, în februarie, anul acesta. Vreau să-mi iau un câine de pază, dar deocamdată m-am ales cu o jighimea de golden retriever alb, care este un nebun. Nu am avut în viaţa mea un câine mai zăpăcit ca ăsta. Vreau să-mi iau un ciobănesc caucazian, să-l dresez. Până acum am avut numai boxeri. Am avut-o pe Hanna, prima mea căţea boxer, pe care am primit-o cadou de la Radu Mazăre, şi de la Hanna l-am făcut pe Bruno al meu, care culmea... Bruno provenea din pui ai lui Nane, căţeaua lui Radu Mazăre, şi ai lui Dick al lui Băsescu. Deci aveam câine super tare. Nu avea pedigree, dar era super tare.

Cum este în Camera Deputaţilor?
Când am ajuns acolo, sincer nu-mi găseam locul. Aveam senzaţia de pierdere a personalităţii. Exact sentimentul ăsta. Am plecat de aici dintr-o gaşcă, dintr-o echipă bine închegată. Acolo te simţi debusolat. Nu-ţi găseşti locul. Am avut senzaţia de pierdere de personalitate. Dar eu nu sunt aşa. Eu sunt veselă, comunicativă şi m-am dus acolo ca să fac treabă. Acum observ că vin din ce în ce mai puţin în plen. Nu sunt aşa disciplinaţi cum ar trebui să fie.

De unde vă cumpăraţi hainele?
Eu o am pe prietena maică-mii, Mihaela. Ea locuieşte şi aici, şi în Italia şi, în ultima perioadă, numai ea mi-a adus haine. Şi mă nimereşte foarte bine. A avut un magazin în Constanţa şi îmi luam mereu haine de la ea şi înainte.

Dar trebuie să preferaţi nişte firme, nişte creatori.
Eu cu ce mă simt bine, cu aia mă îmbrac. Eu mă tund şi mă aranjez la aceeaşi fată de zece ani. Cumpărăturile... Încălţările de la Musette îmi plac foarte tare. Şi de la Batta, pentru pantofii fără toc. Aceste două magazine îmi plac foarte mult, de la noi. Mai merg la Ruxandra Irimia, fosta mea colegă de bancă din liceu, care are o casă de modă.

Cât aţi dat cel mai mult pe un obiect vestimentar?
Nu prea arunc banii pe astfel de chestii. Mie îmi plac parfumurile, încălţările. Eu nu dau cu miile de euro pe îmbrăcăminte. Am două rochiţe, dintre care una este de la Roberto Cavalli, pe care le-am primit cadou. Au fost aduse din Italia. Nu pot spune că dau bani.

Aveţi un hobby foarte interesant: scufundările.
Da, marea mea iubire marea. Când aveam opt ani, m-am apucat de zdrăngănit la chitară. Chiar într-un spectacol al cenaclului Flacăra am cântat o melodie care se chema Marea şi era compusă de tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte.

De la zdrăngănit la chitară aţi ajuns la scufundări... în aceeaşi mare?
Eu am fost şi la cor, până la 18 ani. La chitară mai cânt şi acum, din când în când. Însă, eu ştiu să înot foarte bine. De scufundări m-am apucat dintr-o chestie ciudată, pentru că eram undeva plecaţi în concediu, iar Mugur, băiatul meu cel mare, avea vreo opt anişori atunci. Şi stăteam şi mă uitam după el. Era cu instructorul de diving. Stăteam pe malul apei şi mă uitam după fi-miu cum se duce el, se vedeau bulele cum ies şi, stând aşa, zic: „Mare idioată sunt. Ce naiba stau aici, când pot să mă duc sub apă, că de înotat ştiu să înot, apa îmi place..., îmi place marea?!“. Şi aşa a început totul.

Până unde aţi ajuns?
Păi am descoperit că m-am dus un metru, doi, trei, patru, cinci şi am vrut şi mai mult, şi mai mult, şi mai mult. Apoi am început să mă şcolesc, iar după ce mi-am luat prima steluţă, am vrut mai mult... la mine este totul sau nimic. Acum sunt instructor de diving. Şi îmi place foarte mult cu copiii.

Care a fost cel mai frumos lucru pe care l-aţi văzut sub apă?
Eu prefer scufundarea nocturnă. Mi-a plăcut în Mexic, pentru că intram în apă înainte de a se întuneca şi nu ne aprindeam lanternele sub apă până nu se făcea întuneric total. Am văzut în seara aia broaşte ţestoase, rechini, crabi... a fost foarte frumos. Mai îmi place şi scufundarea la epavă. Dar cea mai frumoasă scufundare pe care am făcut-o a fost tot în Mexic, în caverne. Nu ai adâncime mare, maxim 20 de metri, dar eşti într-un labirint cu stalactite, stalagmite şi vezi cum intră razele soarelui prin piatră şi ai imaginea aia pe care o vedem şi noi pe calculator. Este o feerie.

Nu l-aţi convins niciodată pe Radu Mazăre să facă scufundări cu dvs.?
Am făcut scufundări cu Radu Mazăre. Noi cu Radu am fost în Indonezia, acum doi ani. Ne-au dus pe o insulă exact ca în Robinson Crusoe. Nu era mai lată de 100 de metri şi mai lungă de 500 - 600. Nu exista curent electric, nici apă, nimic. Noi am făcut un foc de tabără, cu mâncare, cu muzică... a fost delir. Atunci am fost cu domnul primar Mazăre la scufundări.

Copiilor le plac scufundările?
Da, amândoi fac asta. Cel mic este, deocamdată, bubble maker.

Despre soţul dvs. ce ne puteţi spune? Cum v-aţi îndrăgostit?
Eu spun despre soţul meu că este oltean, chiar dacă nu este aşa. El este din Argeş, dar după cum se vorbeşte acolo, cu mă dusei şi fusei, aşa îi zic eu, că este oltean. Este foarte deştept. Când a dat la facultate, nu a fost ajutat de părinţii lui, pentru că ar fi vrut să-l facă miliţian în sat. Când a intrat la facultate, ai lui au plâns de necaz. A terminat şef de promoţie. Când am terminat facultatea, i s-a propus să rămână asistent la catedra de rezistenţa materialelor sau la cea de mecanică şi nu a vrut, a venit cu mine, la Constanţa. Noi ne cunoaştem din 1987 şi suntem căsătoriţi de aproape 19 ani. M-am căsătorit în 1990. Am fost colegi de an, de grupă, prieteni foarte buni, dar ce ne-a legat pe noi cel mai mult a fost înţelegerea. Am fost foarte, foarte buni prieteni. Şi ne-am împrietenit la munci agricole (râde). De acolo a plecat totul. Noi am fost împreună din anul trei de facultate.

Mama dvs. este un personaj cunoscut şi controversat. Cum v-a afectat acest lucru?
Nu m-a afectat, pentru că eu o cunosc. Este greu şi cu tot ce s-a scris despre mine. Dar eu am ştiut ce mă aşteaptă când am intrat în politică. Dar mama pune la suflet. Şi fi-miu s-a supărat atunci când presa a scris că Mazăre a trimis nişte „bucăţi“ în Parlament. Fi-miu cel mare s-a supărat foarte tare.

Cum v-aţi apropiat de Radu Mazăre? Cum aţi ajuns un om din echipa lui?
Mă ştiu cu ei de mult timp... din ’92 sau ’93. A venit la mine cu un pui de boxer şi mi l-a făcut cadou. Atunci m-am împrietenit cu el. Dacă până atunci vorbeam, ne cunoşteam, atunci ne-am împrietenit. Ne ştiam... eu eram la Grand. Terminasem facultatea în 1991, am lucrat la Mobitom o perioadă, până când mama mi-a zis că are nevoie de ajutor la Grand. Am preluat de la maică-mea, am început. Ne ajutam unii pe alţii cu aprovizionarea. Deja începuseră cu Conpress-ul. Luam pentru mine marfă, mai luam şi pentru ei. Radu, pentru mine, este un om deosebit. Nu am avut niciun fel de problemă cu el, aşa cum au zis alţii. Cu mine a fost mereu foarte corect. Dar niciodată nu i-am cerut nimic. Absolut nimic.

If I had to lose a mile. If I had to touch a feeling. I would lose my soul the way I do

marți, 7 aprilie 2009

tocmai m-am revoltat!


cel mai mult mă enervează că uneori mă simt obligată să-mi explic stările. că unori se trezeşte câte cineva să fie lezat că eu nu mă simt bine, că sunt tristă sau că pur şi simplu nu am chef de oameni. ar trebui să fiu omorâtă cu pietre în piaţa publică pentru asta?! eu cred că nu. însă, revenind la explicaţiile obligatorii, nu pot spune decât un singur lucru: LE DETEST! nu sunt obligată să explic nimănui de ce mă simt într-un anume fel, în special atunci când mă chinui foarte tare să fiu sinceră cu mine şi să mă fac să înţeleg ce mi se întâmplă. dacă într-un final reuşesc să-mi dau seama ce am voi putea cu siguranţă să trec peste situaţie. însă, în momentul în care nu sunt lăsată în pace, să-mi văd singură de probleme, mi se adânceşte starea. ştiu asta, asta sunt, nu mă pot schimba chiar dacă îmi doresc acest lucru. aşa... sunt intorovertită atunci când sunt suparata. şi ce? unde-i crima? că nu mă plâng, că nu urlu şi nu mă dau cu capul de pereţi?! îmi cer scuze încă o dată. m-am obişnuit să mă abţin de la istericale. însă nici nu pot sări în sus de fericire în momentele în care nu vad motivele de bucurie. este adevărat, râd, glumesc şi-mi văd de treabă, aparent fără a avea probleme, însă le am şi la sfârşitul zilei simt nevoia să mi le gândesc. pentru că nu vreau să trec peste ceva în viaţa asta fără să conştientizez. măcar atât îmi datorez... asta-i viaţa, aşa simţi că treci prin ea... acceptâdu-ţi stările, durerile, tristeţile şi bucuriile, nu dându-le cu piciorul spunând că nimic nu este adevărat, că totu-i roz şi orice poate fi uitat. uite că nu. eu nu vreau să-mi uit viaţa. vreau să-mi învăţ greşelile şi să-mi amintesc problemele, peste ani, atunci când vor fi neînsemnate şi amuzante. dar nu am chef să le explic acum...

joi, 2 aprilie 2009

songs of the night



Romania nu este a noastra...

... ci a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor.

Honorius, Elena, Ioana, Daciana, Răducu, Anda, Andrei, Eduard, George, Adrian... pe unde ne mişcăm şi cum o dăm, tot dăm peste un nume deja celebru. Prigoană, Băsescu, Sârbu, Mazăre, Nemirschi, Martin, Papari, Iorov sau Sponte. Sunt doar câteva exemple. Însă, fără doar şi poate, „moştenirile" date de nume sunt foarte importante. Dacă la nivel central, media este suprasaturată de informaţii legate de „mlădiţele" băsesciene, pe la noi, pe la Constanţa, se mai iveşte, ici-acolo, câte un copilaş de om important. De obicei, de politician. Dar nici afaceriştii n-o lasă mai moale şi le îndeamnă paşii celor care le-au dat numele înspre un drum deja bătătorit. Pentru că este mai bine aşa, viaţa este mai dulce, mai liniştită. În urmă cu ceva seri, îl urmăream pe Honorius al lui Prigoană la emisiunea lui Mihai Morar. Dacă la început era un individ cu faţă de Harry Potter mioritic, care reuşea cu greu să-şi ridice privirea peste ochelarii din dotare, acum am descoperit un tânăr versat, vorbăreţ, care are mereu câte o replică la el. Iar el, micul Honorius (de fapt, este marele Honorius, pentru că este primul născut din sângele lui Prigoană) a început să explice de ce o susţine el pe Elena Băsescu pentru Parlamentul European. De ce nu se consideră băiat de Dorobanţi şi cum se dă el, micuţul, cu fundul de asfalt pentru a avea un trai bun şi pentru a-şi face o carieră. Că pentru el, Lamborghini-ul Gallardo (am aflat, ieri, din presă, că sunt doar vreo 180 de exemplare în toată lumea) este mai important decât o casă, pentru că trebuie să facă impresie de jmeker la întâlnirile de afaceri. Şi că, până una-alta, băieţii de Dorobanţi nu sunt atât de răi. Păi, cum să fie? Ridică PIB-ul ţării. Că doar şi barurile din zonă plătesc taxe şi impozite. Care se duc la buget. La naiba! Sunt şi ei buni la ceva. Şi, în final, trebuie să menţionez că şi Poponeţ, Claudiu Pătraşcu, Cătălin Plăpcianu, Alex Erbaşu, Rani Adamescu şi alţi dandy dâmboviţeni sunt copiii cuiva sus pus. VIP-uri numai pentru că s-au născut din cine trebuie. Iar ei şi urmaşii urmaşilor vor ajunge să ne conducă... în veacul vecilor!

Senatorul Moga: „La Parlament se mananca prost"


Cum este cu criza?
Trebuie atenţie extraordinar de mare la partea socială, pentru că criza financiară a generat criza economică, criza economică a generat criza socială şi aceasta produce ieşiri în stradă. Sindicatele trebuie să discute cu patronatele. Să se aşeze la masă şi să nu se mai ridice o săptămână. Să vadă care e bucata lor de pâine şi din pâinea aia să mănânce toţi. Trebuie să renunţe la cheltuieli. Vrei să-ţi dau exemplu de cheltuieli? În Parlament am avut o discuţie cu administratorii, pentru că ţin toate luminile aprinse. I-am întrebat: „De ce-mi daţi mie 27 de grade căldură în camera de Senat? Ca să adorm, să mă pozeze ăla cum moţăi?". Păi pune-mi termostat, să avem 20 de grade, că stau acolo cinci, şase ore. Am stat şi 12 ore. Cu căldura aia, cazi instantaneu. Instantaneu. Acolo nu senatorii hotărăsc. Chiar l-am abordat pe preşedintele Geoană şi i-am spus că trebuie să punem secretară. Noi nu avem secretar care să se ocupe de organizare, de consiliere. Trebuie să începem să facem treburi sociale. Acum, pentru prima dată în Parlament, s-a făcut un birou de presă, că stăteau oamenii ăia pe fotolii, pe jos, prin balcoane, în picioare. Nu se poate, este Parlamentul României. Şi atunci, trebuie discutat cu sindicatele, pentru că, altfel, ies oamenii în stradă şi nu facem nimic. Liderii de sindicat trebuie să discute.

Şi cum facem dacă liderul de sindicat este înregimentat politic?
Nu peste tot este la fel. Haideţi să nu generalizăm. Corupţi sunt peste tot, dar nu peste tot este la fel.

Se mai urmăreşte binele omului, dacă peste tot sunt interese?
Ar fi bine acum, într-al 12-lea ceas să se urmărească interesul salariatului.

Cum este munca în Parlament?
Eu am constatat că în Parlament se votează toate prostiile. Nişte lucruri serioase, de fond... Am constatat cu tristeţe că avem un milion şi jumătate de acte normative. Şi tu, şi eu, oricine le poate încălca, pentru că nu avem cum să le ştim. Atunci, eu am luat atitudine la grup şi am zis... băi, fraţilor, suntem un for legislativ şi asta este treaba noastră, să facem legi, dar hai, domn'e, din legile astea să le comasăm. (...) atunci am zis aşa: fiind prea multe, le comasăm şi facem o legislaţie mai elastică. Până la urmă, o să fim o ţară numai cu legi.

Şi, totuşi, acolo nu toată lumea este atât de deschisă la minte ca dv...
Păi, eu nu am nimic de pierdut. Sunt mulţi care vin în Parlament ca să facă afaceri. Îmi spun: „Nea Moga, nu mai mişcă nimica". Băi, fraţilor, dacă aţi venit în Parlament să faceţi afaceri, nu mai facem nimic. Şi sunt închişi, nu sunt dezinvolţi, sunt servili. Eu nu pot să spun că nu s-a schimbat nimic, pentru că nu am termen de comparaţie. Dar pot să spun cu exactitate că nu pot fi de acord să-l critice oricine pe Haşotti, care este un politician rasat... şi este din alt partid, ţineţi cont! Cum să-l critice un Chiriţă de la Hârşova?! Nici măcar Crin Antonescu nu l-a criticat. Poţi să discuţi lucruri serioase cu el. Este foarte bine pregătit. Şi vă mai spun că, din întreg Parlamentul, ungurii sunt cei mai bine pregătiţi, o parte dintre liberali... Aşa, vin câte unii să ia cuvântul şi nu spun nimic. D-aia discuţiile sunt interminabile, d-aia sunt subiecte de presă. Asta zic mereu: nu daţi jurnaliştilor ocazia unui subiect de presă, pentru că jurnalistul ăla îşi face meseria şi abia te aşteaptă. Jurnalist deştept este ăla care te prinde la cotitură.

Care sunt cei mai serioşi parlamentari?
Din Constanţa, suntem patru senatori. Despre toţi am o părere foarte bună. E Haşotti, e Banias, care pentru mine este o surpriză plăcută. Este un om serios. Sunt şi în comisia de apărare cu el, este secretar. Este băiat sârguincios. Mai este Alexandru Mazăre, care este un bun vorbitor şi nu numai atât, este şi priceput în comisia de cultură. Şi mai sunt eu... ştiţi foarte bine ce am făcut! Multă lume a râs de mine.

Care vi s-a părut cel mai de gaşcă parlamentar?
Acolo, fiecare face parte, normal, dintr-un partid politic. Dar eu, când am ajuns acolo, m-am dus şi am vizitat Parlamentul. Şi am intrat fără niciun fel de oprelişti la grupurile tuturor partidelor. M-au primit extraordinar. Ca să nu mai spun că m-am dus la liftiere, la femeile de serviciu. Am luat şi am pupat o femeie de serviciu şi nu-i venea să creadă. Ele, săracele, ca să nu se plictisească pe acolo, fac goblenuri şi acum vin la mine să mi le vândă. Da' să vezi ce minunăţii!

V-aţi tuns acolo?!
Nu. Au frizerie şi doctor. Numai că aveam de optat între doctorul de familie din teritoriu şi cel de acolo.

Dar mâncarea cum este?
Se mănâncă prost. Vorbeam mai devreme de organizare. Sunt prea mulţi ospătari, prea multe restaurante. Eu mănânc dimineaţă la hotelul la care stau. Mănânc foarte bine acolo.

Unde staţi?
La fostul Hotel Bucureşti.

Şi cu cine sunteţi vecin?
La etajul 6 stă Haşotti şi mai am nişte băieţi pe palier... unul de la Sibiu, unul de la Alba.

Nu aţi făcut o gaşcă de băieţi, să mai ieşiţi la o bere, ceva?
Credeţi-mă că nu am ieşit nicăieri de când am ajuns acolo. De ce? Păi vin la 7,30 - 8.00 acasă. Seara. Eu plec luni dimineaţa de la Constanţa. La 14.00, am şedinţă de grup până la 16.00. De atunci până la 8 seara am plen. Marţi am comisie de dimineaţă şi apoi plecăm la Ministerul Apărării. Mănânc într-un loc foarte frumos, cu verdeaţă, cu piscină. Am ajuns la 9 în cameră şi mă culc, pentru că trebuie să mă trezesc dimineaţa la 7. Este muncă acolo. D-aia îi înţeleg pe cei care cască în Parlament. Ce, mie nu-mi vine să casc? Dar eu nu le dau ălora ocazia să mă fotografieze. Când îmi vine să casc, ies afară, mai beau o cafea, mai beau un suc, mai fumez o ţigară, mă mai întorc. Dar este foarte important că îţi faci relaţii cu specialiştii. Spre exemplu, directoarea de legislativ a Senatului este o constănţeancă, prof. univ. dr. Călinoiu. Este cea mai tare specialistă. A predat la Universitatea Ovidius. Îţi dai seama că, atunci când a văzut că eu sunt constănţean, m-a ajutat, mi-a dat să învăţ, pentru că eu deja am făcut o declaraţie politică, o interpelare...

Aveţi un colegiu greu şi aţi plecat „la plimbare" cu Mogamobilul...
Da, eu am fost în opt comune şi avem de rezolvat nişte lucruri simple, până la urmă. Oameni care sunt imobilizaţi la pat şi nu au un căruţ, oameni care au sau nu au proteze. Spre exemplu, în Conacu era o bătrână care a făcut o operaţie, i-au micşorat piciorul şi avea o cârjă din nuiele. Din nuiele, măi, două nuiele legate cu sârmă. O cârjă ţi-o plăteşte CAS-ul... Un altul avea o proteză din '79, deja era întoarsă la 90 de grade şi mergea cu el aşa. Eu, cu autobuzul (Mogamobilul), nu plec singur. Plec cu reprezentantul CJAS-ului, cu cel de la Protecţia Copilului, cu reprezentantul Ministerului Agriculturii, cu jandarmul şi cu reprezentantul Poliţiei. Cea mai mare satisfacţie este programul pe care l-am iniţiat şi care are un sistem nebun. Duc copiii din fiecare comună câte o zi la Bucureşti. Îi duc în biroul lui Geoană, care a fost al lui Ceauşescu. I-am dus pe ăştia mici din Mircea Vodă, dintre care 90% erau copii de rromi. Dacă-ţi spun ce întrebări au pus ăştia mici... O fată de clasa a şasea, copil de rudar, a întrebat de ce era nevoie să ne împrumutăm de la FMI. Fii atentă! Nu le spuseseră profesoarele. Un copil, cu trei fraţi acasă şi ta-su era cerşetor pe afară, prin Italia, a întrebat cum îl afectează pe el criza. Una dintre fete a întrebat ce face un parlamentar într-o zi de muncă.

Găseşti răspuns la întrebările astea sau te blochează?
Trebuie să ai răspuns. La asta cu criza l-am rugat pe Alexandru Mazăre să răspundă. Pentru că sunt şi parlamentari acolo, cu ei, şi îi învăţăm cum să folosească microfoanele, aşa discutăm. Acum două săptămâni a fost Iliescu şi a început să le explice. Copiii au fost încântaţi. Unul dintre ei era fotbalist şi l-am aşezat pe scaunul lui Iordănescu. L-am şi sunat ca să-i vorbească. Şi ştii ce l-a întrebat? Dacă dă vreun pronostic pentru meciul cu Serbia. Oricum, am cel mai sărac colegiu din judeţ.

Dar nu cumva aţi găsit în cea mai săracă zonă cei mai deştepţi copii?
Bravo. Aşa este! Nici nu ştii cât de curat erau îmbrăcaţi. Da, fură! Au 1.017 firme în Mircea Vodă, voi nu ştiţi! Este comuna cu cele mai multe firme din ţară. Bine, nu funcţionează, asta este altceva! Din păcate, mulţi dintre ei se duc la şcoală ca să mănânce cornul şi laptele.

song of the day

miercuri, 1 aprilie 2009

total eclipse of the heart

song of the day



Chilian - Luni
Vezi mai multe video din Muzica »

E-april. Pluteşte-n aer o vrajă de nespus Se nasc din nou speranţe şi-ndemnuri de a fi

Omar Khayyam

Poezie absolută

În juru-acestei roze pluteşte-o fină boare. 

E-un nimb fragil de ceaţă? Vrej de parfum e oare? 
Un rest din vălul nopţii e părul tău de maur? 
Trezeşte-te, căci zorii în cupe toarnă aur...


Surâs şi puritate! O, răsărit divin! 
În cupe scânteiază câte-un imens rubin! 
Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze 
Şi arde altă creangă ca să ne parfumeze!


Din flori cereşti coboară petale de lumină 
Şi-alcătuiesc corole de aur în grădină. 
În cupa cum e crinul torn vin cu-obraz de roză. 
În asfinţit nori vineţi mor în apoteoză...


În zori stropi puri de rouă pun perle pe lalele. 
Duios şi-nclină fruntea timide viorele. 
lar mugurele rozei plăpânde şi sfioase 
Îşi strânge-n juru-i pudic tunica de mătase.


În astă seară vinul mă-nvaţ-un sens mai pur: 
Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline, 
lar cupa-i modelată din închegat azur. 
Şi noaptea-i pleoapa unei lăuntrice lumine...


Mă fascinează pururi un chip frumos de fată 
Şi mâna-mi are veşnic magnet pentru pahar. 
Căci orice-atom din mine se bucură de-un har, 
Oricărei părţi din mine o bucurie-i dată.


leri dis-de-dimineaţă cu-o fată ca o stea 
Sorbeam parfumul nopţii şi vinul roz şi ora. 
Ca perla-n scoică vinul aşa intens lucea, 
Încât trezi deodată din somnu-i aurora.


Din cripta mea arome de vin au să emane, 
Încât cei ce vor trece pleca-vor îmbătaţi. 
Şi-atât senin pluti-va în nimburi diafane, 
Că-ndrăgostiţii sta-vor în loc transfiguraţi.

Un câmp de roze-i lumea. Privighetori le cântă. 
lar fluturii sunt oaspeţi. Când nu-s privighetori, 
Nici trandafiri, nici fluturi - am stele-n loc de flori, 
lar şoapta ta e harfa ce-mi face ora sfântă.


Puţin mai mult vin roşu, pentru ca trandafirii 
Pe-obrajii tăi, iubito, mai vii să se deschidă. 
Khayyām, puţin mai multă tristeţe fericirii, 
Căci în curând iubita va-ncepe să-ţi surâdă.


E-april. Pluteşte-n aer o vrajă de nespus. 
Se nasc din nou speranţe şi-ndemnuri de a fi. 
Fiece floare albă e mâna lui Moisi 
Şi-n fiecare briză respiră, blând, lisus.


Zefirul răcoreşte obrajii rozelor 
Şi-n umbră parfumată ne mângâie extazul. 
Atât de plin de vrajă şi de noroc e ceasul, 
Că tristul ieri dispare ca fulgul de uşor...


Noi suntem sensul unic al veşnicului Faur 
Şi noi esenţă primă din ochiul său curat. 
Al lumii cerc l-aseamăn cu un inel de aur 
În care omul este rubinul încrustat.


Toţi idolii pe care atât i-am adorat
Mi-au sângerat credinţa cu răni ce nu se vindec.
Mi-ai înnecat tristeţea în vinul parfumat
Şi mi-au vândut la urmă renumele pe-un cântec.


Cu trandafiri se umple azurul de cleştar,
În aer curge-n picuri viersul privighetorii.
- Când ştii că-n clipa asta smintiţi visează glorii...
Ce mătăsos ţi-e părul şi trupul cât de clar!


Când vioreaua-n haină de ametist apare.
lar roza la suflarea zefirului se-nvoaltă,
Bea vin c-un trup alături, sculptat de-o fină daltă
Şi sparge apoi cupa cuprins de încântare!


Când te-a secat de lacrimi viaţa care doare, 
Gândeşte-te la roua din geana unei flori. 
Şi când ai vrea ca noaptea din urmă să coboare, 
Gândeşte la trezirea unui copil în zori.


Trezeşte-te căci zorii în noapte-au aruncat 
Cu pietre, şi toţi aştrii din cer i-a alungat. 
Şi, iată, vânătorul din Est c-un nimb de aur 
L-a prins în laţ pe Turret, vestitul rege maur.


Mai toarnă-mi vin în cupă! Mi-e inima bolnavă. 
Vin roz ca trandafirii. Vin vechi de tămâioasă. 
Vin, ca să-nnec tristeţea! lar mâna ta duioasă 
Să-nlăcrămeze harfa din strune de mătase...


Duh clar de vin e-n cupă, - şi-n vasul de cleştar
Un suflet străveziu e. Cel ce-i opac şi van
Nu-i demn să-mi stea la masă. Doar sfântul meu pahar.
Căci el este deodată şi dens şi diafan.


Zefirul blând desface a rozei fină haină. 
Divina-i frumuseţe privighetoarea-ncântă. 
Mergi şi te odihneşte la umbra ei cea sfântă, 
Căci ţărna-i dă viaţă şi ea din nou o-ntaină.


Ce zi frumoasă-i astăzi! Şi cât de blând zefirul! 
În rouă-şi spală faţa aprinsă trandafirul. 
Privighetoarea-i spune în grai străvechi şi sfânt: 
"Îmbată-te tot timpul de-arome şi de cânt!"


Voi, fetelor frumoase, cu-obraji de catifea, 
E mai. Vom face-un lucru oprit de Sfânta Carte: 
O să vărsăm în iarbă vin roz până departe 
Şi-o să schimbăm grădina în cîmpuri de lalea.


Când briza dimineţii desface-a rozei haină 
Şoptindu-i: "Toporaşul s-a desfăcut în luncă" -
Demn să trăiască-i numai cel ce contemplă-n taină 
lubita care doarme, bea cupa şi-o aruncă.




Priveşte cedrul mândru! Atâtea braţe are! 
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare. 
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii. 

Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.

"Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!"  

Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană. 
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa. 
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană, 
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…


Bea vin! în el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda, 
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate! 
Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!


Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt 
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine. 
Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt: 
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.


Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare 
Măcar dacâ-ai să termini cuvântul început? 
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care 
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.





În parfumatul prier, când - beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine. 
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire, 
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.


Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii. 
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc 
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc. 
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vieţii.


Nu caut nici minciună nici adevăr viclean. 
Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu. 
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani. 
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini - poate-i prea târziu.


Culege din viaţă tot ce-i surâs şi floare. 
Serbează orice clipă! la cupa cea mai mare! 
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi. 
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti.


Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe. 
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe. 
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi! 
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.


Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: 
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!" 
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii 
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?


Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! la astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta. 
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea! 
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară...


Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne. 
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne. 
la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar, 
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.




Ce ruşinos e timpul celui gândind amar 
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme. 
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar, 
Căci poate mâini cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.


Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai, 
căci în afara dragei şi-a cupei - ce alt Rai 
mai dulce-i, - dacă este ceva ce Rai numim.


Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând. 
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare. 
Ridică-te copilă - o, cupă vrăjitoare! 
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!


Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, 
În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne 
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne 
S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.


Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate 
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine, 
Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine 
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.


În zori într-o tavernă s-a auzit un glas: 
"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul 
Turnaţi-l iar în cupe, 'nainte ca destinul 
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"


Nu mai cârti, nu geme - durerea mea! Tăcere! 
Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte! 
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere. 
Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.


Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării, 
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte. 
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării, 
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.




Sfârşit e Ramazanul! O, inimi vestejite! 
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri 
Cei care poartă vinul - neguţători de visuri. 
Redaţi-mă vieţii, chemări ale iubitei!


În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire, 
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire... 
lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat. 
- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"


Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt. 
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea! 
Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea 
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...


Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei 
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă 
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viaţă 
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.


Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul 
Suav al unor gene o să te instruiască 
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul, 
Căci ţărna e grăbită ca sâ te găzduiascâ.


S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii. 
Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii. 
C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă, 
Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.

Suprema înţelepciune - detaşarea 


O, vino cu bătrânul Khayyām, şi vezi de-nvaţă 
Înţelepciunea-i sfântă: ştim că această viaţă 
E-un zbor înfrânt, iar restul atât e - o minciună. 
Corolele se-nvoaltă anume ca să-apună.


Cereasca boltă pare o ceaşcă răsturnată.
Sub ea-nţelepţii temniţi de teorii ocupă. 
Tu să imiţi iubirea dintre ulcior şi cupă, 
Ce sorb stând gură-n gură licoarea fermecată.


Nu judeca pe nimeni, ci cată să-nţelegi. 
Eu beau, dar aminteşte-ţi că ai şi tu păcate. 
De vrei s-ajungi la pace şi seninătate, 
Apleacă-te asupra durerii lumii-ntregi.


Cel ce-a cules în viaţă al Cunoştinţei Măr, 
Pe-adevărata Cale purta-va paşii săi. 
Numai acela ştie că azi e ca şi ieri 
Şi mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintăi.


Un vânt de miazănoapte a vestejit azi floarea 
Pe care o cântase în zori privighetoarea. 
N-o plânge însă. Roza se va-nnoi mereu, 
În timp ce noi dormi-vom în ţărnă somnul greu.


La vremea primăverii pe margini de alee 
Cu bunii tăi prieteni şi-o fată cum e crinul... 
Aduceţi-mi o cupă! Cei care-n zori beau vinul 
Nu ţin de sinagogă, de templu sau moschee.


Răsplata cuvenită iar n-a venit. Zâmbeşte! 
Să crezi că-un lucru poate fi altfel, nebunie-i. 
Căci totu-i scris în cartea pe care-o răsfoieşte 
La întâmplare vântul uituc al veşniciei.

Nu am cerut să fiu. Mă străduiesc 
Să trec fără uimire sau mânie. 
Plecând, nu-ntreb pe nimeni dacă ştie 
Ce-a fost popasul straniu pământesc.


Natura cu-ale sale stihii şi elemente, 
Sofismul şi-adevărul - îmi sunt indiferente. 
Dă-mi vin şi-atinge harfa cu modulaţii moi 
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca şi noi...


A stelelor rotire care-nconjoarâ firea 
Provoacă ameţeală la cei din valea lunii. 
Khayyām, ţine-te bine de firu-nţelepciunii, 
Pe când în jur dansează din veac nemărginirea.


În para aurorii înalţă cupa plină
Cu vinul ca laleaua! O altă cupă-nchină
lubitei ce-ţi surâde. Pe-aprinsele ei buze
Să sorbi adânc căci mâine vei fi un pumn de spuze...


Nu poţi aprinde marea, nici omul să-l convingi 
Că fericirea multă adeseori înşală. 
Căci cupa care-i plină, uşor chiar de-o atingi, 
Se varsă. Dar intactă rămâne cupa goală.


Aş vrea să-ţi spun o taină omisă din Scripturi: 
Din tină de mâhnire e omul încropit. 
Adună-aici o vreme ceva fărâmituri 
Şi-pleacă apoi cu grabă în neantul nesfârşit.


Când zorii strălucire pe sânii Terei varsă,
la cupa şi goleşte-o! Dă-ţi lacrima pe-un cânt,
Căci zori mereu veni-vor spre noi cu faţa-ntoarsă,
Când noi vom fi cu faţa întoarsă spre pământ.


Nu fii mâhnit că lumea-i perfidă şi nedreaptă. 
Nu-ţi aminti şi astăzi de cei ce nu mai sunt. 
O fată ca o roză şi cupa te aşteaptă 
Surâzătoare. Viaţa nu ţi-o zvârli în vânt.



De-a lumii nedreptate cât timp roşi-vom oare? 
Cât timp vom arde-n focul acestei lumi stupide? 
Ridică-te şi-alungă chemările-i perfide 
Şi să serbăm parfumul şi-a vinului culoare!


Plângea un strop de apă: "Sunt despărţit de Mare!"
Zâmbi atuncea Marea: "Noi suntem totul. Oare 
Supremul zeu nu-i unda? Deşi suntem departe, 
Un punct ce nu se vede abia de ne desparte."


Îmi deghizez tristeţea, căci pasărea rănită
Se-ascunde ca să moară. Vin! Şi să spunem glume!
Vin, trandafiri şi cântec! Şi tu aici, anume,
Cu-a ta indiferenţă, frumoasa mea iubită!


De vrei s-atingi sublima singurătate-a serii 
Şi-a stelelor înalte, desparte-te de toate: 
Prieteni şi iubite. Nici lacrimă durerii 
Străine să nu dărui, nici zâmbete-nşelate.


Zădarnic cercetasem şi cărţi şi înţelepţi 
Şi-am întrebat la urmă şi cupa: "Ce va fi 
Când am să plec din lume?" Ea gura îşi lipi 
De-a mea: "Bea vin! Din moarte n-o să te mai deştepţi."


Acestei lumi nedrepte să nu-i dai viaţa ta. 
Nu-ţi aminti durerea ce-a fost şi ce-o să vie. 
Lângă o zână albă cu sâni de iasomie 
Ascunde-te de lume cu-o cupă-alăturea.


Dacă eşti beat, Khayyām, fii fericit. Şi dacă 
lubita te alintă, fii iarăşi fericit. 
lar când visezi că nu eşti, zâmbeşte mulţumit, 
Căci moartea e neantul pe veşnicia-ntreagă.


Tu te hrăneşti cu fumul sărac din vatra lumii. 
Cât o să-ţi chinui mintea cu-a fi şi a nu fi? 
Nu-ţi irosi câştigul de fiecare zi 
Cârpind la zdreanţa vieţii pe care-ai s-o dai humii.



Mâini vom pleca, prieteni. De ce să ne lipsim 
De vinul roşu şi-o fată cu chip de serafim? 
Câţi au murit cu gândul că lumea e eternă? 
Când n-oi mai fi, ce-mi pasă de-i veche sau modernă?


Cât timp au să te-nşele parfumuri şi culori? 
Ce-i rău, ce-i bine - Cartea pe cei naivi înveţi-i. 
De-ai fi tu chiar izvorul Zemzem, chiar apa vieţii, 
Tot în pământ la urmă tăcut ai să cobori.


Ferice-acel ce-n lume străin şi liber trece, 
Fără să creadă-n secte şi în porunci divine. 
Ca vulturul se-nalţă spre cer, şi nu petrece 
Ca bufniţele printre tenebre şi ruine.


Să beau şi să mă bucur - aceasta-i partea mea. 
Indiferenţi mi-s zeii şi orice erezie. 
De-ntreb mireasa lumii: "Ce dotă mi-aduci mie?" 
Ea-mi spune: "A mea dotă e bucuria ta."


Urzeşte lumea, Doamne, din nou sub ochii mei,
Să-ţi spun cum s-o faci altfel. Şi-apoi te-aş mai ruga
Să-mi dai o altă viaţă. Sau - mai curând - de vrei,
Ai milă şi mă şterge pe veci din Cartea ta.


Închide Coranul şi liber gândeşte 
Şi liber la toate în jur să priveşti. 
Dă totul şi iartă oricui te răneşte 
Şi-ascunde-te-n taină când vrei să zâmbeşti.


Tu, ce eşti rezumatul Creaţiei întregi, 
Nu mai cerca din pierderi câştigul să-l alegi. 
la cupa grea din mâna paharnicului vieţii. 
Uita-vei şi-astă lume şi cea din ţara ceţii.


Nu cheltui-n tristeţe părelnica ta zi! 
Pe drumul nedreptăţii să-ţi fie calea dreaptă. 
Şi pentru că la capăt neantul ne aşteaptă, 
Închipuie-ţi că nu eşti - şi liber ai să fii.




Sloboade-mă Părinte, de-un calcul fără capăt. 
Cu minusuri şi plusuri. Vreau ca să ies din mine. 
Un sclav sunt câtă vreme cunosc ce-i rău, ce-i bine. 
Dar vinul libertatea mă face să-mi recapăt.


Când laşi ca a ta frunte la idoli să se-nchine, 
Tu ieşi din tine însuţi ca să te-ntorci în tine. 
Când sorbi o-nghiţitură din vinul roz în spume, 
Tu te desparţi de tine şi te desparţi de lume.


Azi ce-am să fac? Voi merge la umbră c-un ulcior?
Voi medita? Voi scrie? - O pasăre-a trecut
Şi-acum se pierde beată în cerul arzător.
Ca dânsa m-aş vrea liber, - sus - în necunoscut.


De-aşi fi cu zeii-asemeni, aş arde-ntreaga lume 
Şi-aş face-o alta-n care Adam - eliberat -, 
Să poată lesne-atinge tot ce-un om a visat 
Şi fiecârui lucru să-i dea nou sens şi nume.


Eşti trist? Adu-ţi aminte că-n jur atâţia sufăr. 
Şi că dureri mai grele în univers pot fi. 
Alege-ţi o femeie cu sânii albi, de nufăr. 
Să n-o iubeşti. Nici dânsa să nu poată iubi.


Cel care nu refuză tot ce-l momeşte-n jur 
Un sclav e al dorinţii şi-o victimă-a durerii. 
Tu sufletul păstrează-l mereu desprins şi pur. 
Să nu cazi în capcana amară a plăcerii.


Înţelepciunea-n viaţă-i deplina renunţare 
La orice lucru. Altfel, amar te vei căi. 
Doar rupt de orice grijă înseninat vei fi. 
Afar' de asta totul e chin şi tulburare.


Un joc de artificii e lumea: umbre vane. 
Înneacă-le în cupă păstrându-ţi mintea trează. 
Şi izbăvit eşti astfel de-aceste vagi icoane 
Şi gândul imposibil ce zilnic te-asaltează.




Există două lucruri la baza înţelepciunii
Şi două revelaţii deschise-s pentru unii:
Să nu te-nfrupţi din toate ce se numesc mâncare
Şi să te ţii departe de tot ce viu îţi pare.


Îţi place să sorbi cupa cu buze rubinii. 
Îţi place să sorbi viersul de harfă şi de flaut. 
Dar astea sunt deşarte. Căci dacă n-am să caut 
Să mă desprind de toate - nimica nu voi fi.


În vin o moarte afli. Ci-n cupă o magie-i, 
Căci neantul-acesta naşte o ramură-a veciei 
Mă reînvie suflul lui Dumnezeu pe cruce 
Şi moartea cea carnală în hău de mine fuge.


O, inimă, te doare popasul pe pământ. 
Aruncă de pe suflet al lutului vestmânt. 
Şi-astfel, desprins de tină, în sfântă curăţie, 
Spre ceru-nalt să-ţi afli şi sens şi bucurie.


Eu vinu-l sorb nu pentru o mulţumire strâmtă, 
Nu beau pentru refuzul vreunui dumnezeu, 
Nici pentru ca să tulbur morala cea mai sfântă.
- Ci, bând - respir o clipă, ieşind din strâmtul eu.


Condiţia umană cu greua-i umilire 
Dizolv-o în delirul beţiei. Mântuiţi 
Vom fi astfel - şi-n ceruri, de trupuri despărţiţi, 
Plutim desprinşi dincolo de orice-ngrădire.


La cei răi nu-mi voi spune, nici celor buni secretul.
A gândului esenţă în verb săracă-ar fi.
Eu văd un loc mirific, dar nimănui nu-ncredu-l,
O taină am pe care n-o pot dezvălui.