miercuri, 26 martie 2008

Pe unde-ti umbla inima?

De fiecare data când avem puterea sa schimbam ceva, ezitam. Nu înteleg de ce reactionam asa, nu vreau sa caut explicatii pentru o chestie care mi se pare cea mai mare dovada de egoism. Aflam ca cineva are nevoie de noi, stim ca putem reactiona în vreun fel, însa, cu toate acestea, refuzam sa actionam. Oare este o stare normala? Oare inimile noastre sunt la locul lor sau au luat de mult un drum gresit?
Am întâlnit de multe ori oameni care, pe lânga faptul ca aveau posibilitatea materiala de a oferi un ajutor cuiva, mai aveau si ocazia sa o faca. Am vazut oameni la care s-a apelat sa sara în ajutorul cuiva. Persoana aflata la ananghie era, de cele mai multe ori, un copil. Însa, din pacate pentru noi si pentru definitia eronata de „om“ care se da unora, au refuzat frumos si fara drum de întoarcere. De ce? ma întreb eu mai mult retoric...
De ce nu am învatat sa fim, înainte de toate, oameni? Oare care este motivul pentru care ne chinuim sa ne îndepartam cât mai mult de conditia noastra umana? De ce încercam sa involuam si sa ne transformam în primate?
Mai bine ne-am mobiliza si am face ceva pentru cei de lânga noi. Sau, mai mult, pentru orasul în care traim. Schimbati-va, fiti oameni, nu maimute!