joi, 20 martie 2008

Alegem până culegem




Eu recunosc: de foarte multe ori fac alegeri greşite. Şi asta nu pentru că nu-mi dau seama de consecinţe, ci pentru că mă ameţesc prea tare în detalii.

Însă, după ce criterii alegem noi, ca popor? De-a lungul timpului, românii au făcut atât de multe alegeri care, ulterior, s-au dovedit a fi eronate, încât nu ştiu cum mai putem crede în noi, ca entitate. Luăm toţi românii ca fiind unul singur şi încercăm să luăm o decizie. Bâââââz! Răspuns greşit! Parcă ne vedem la vreun concurs de la televizor. Eliminat! Eşti cea mai slabă verigă!
Şi, din păcate, şi când vine vorba de o simplă joacă, facem la fel. Alegem nealesul. Un exemplu concret: un concurs pe un site. Internauţii sunt puşi să aleagă un primar virtual. După ce, câteva zile bune la rând, conducea detaşat unul dintre candidaţi, venit cu proiecte bune, la spartul târgului a ieşit învingător un altul. Nu contează cine, de ce sau cum. Nu mai contează nici măcar faptul că, dintre cei cinci candidaţi de pe blog, numai vreo doi şi-au luat în serios candidatura. Astea-s detalii...
Însă, exact ca şi la alegerile locale, şi în cazul ăsta au contat mai mult relaţiile, cunoştinţele, felul în care ştii să te faci cunoscut maselor, cum ştii să îţi faci reclamă... şi aşa mai departe. Poate că politica este ca o femeie uşoară, însă trebuie să recunoaştem că a noastră este şi bolnavă.
Poate că din cauza asta nu mai mergem la vot. Te simţi ca şi cum te-ai duce pe Centură... dar poate că nici asta nu contează foarte mult.
Vorbeam cu un politician despre felul în care se fac alegerile în alte ţări. Sau, mai exact, despre modul în care un candidat îşi face campanie electorală. În mijlocul oamenilor. Politica noastră, pe lângă faptul că este facilă, ca o femeie uşoară, mai este şi televizată. Iar emisiunile de profil mi se par ca programe ale canalelor XXX. Nu vi se pare?
Murdărie pe care alegem să o credem curăţenia întruchipată, minciuni pe care le luăm de bune, promisiuni pe care ştim că nu le vom vedea concretizate, dar cu care ne încântăm... este vina lor că ne vând „marfă“ de proastă calitate sau a noastră, că acceptăm? Putem noi să aruncăm culpa în cârca unuia anume? Mă tot gândesc şi nu găsesc niciun răspuns. Pentru un popor care a dat multe valori universale suntem ai dracului de creduli.
Sau poate ar trebui să le dăm crezare Paraziţilor: „nu e vina mea, e vina naturii“...