marți, 18 martie 2008

De ce ti-e frica, nu scapi

Duminica seara am calcat pentru prima data, în... interes personal, pragul Urgentei din Judeteanul constantean. Nu mai fusesem pe acolo decât în cautare de materiale si am fost întotdeauna de-a dreptul terifiata de gândul ca as putea ajunge din alte motive. Însa, cum se spune în popor... de ce ti-e frica, nu scapi.
Dupa cum ziceam, durerea nu ma mai lasa si am luat calea Urgentei. Ajung în fata cabinetului, astept ce astept si sunt primita înauntru. O doamna cu ochelarii pe nas ma întreaba „suav“: „ce s-a întâmplat?“. „Ma doare forte tare urechea“, îi raspund eu. „Pai cum, la ora asta? Este 3 dimineata!“. Nu stiam ce sa fac... sa plâng de durere sau sa râd din cauza situatiei stupide. Fara prea multe întrebari, m-a trimis la etajul 6. Îmi zice liftiera: „la stânga“. Iar eu i-am urmat sfatul.
Când, ce vad? Ginecologie. Aoleu! zic. M-au trimis unde chiar n-am nevoie. Ma uit mai bine si încerc sa-mi revin din buimaceala si vad un anunt lipit de-o usa: „pentru urgente ORL, sunati la sonerie“. Îmi si imaginam o scena ca-n „Caldura mare“ a lui Caragiale: „Doctoru-i acasa? Da, dar mi-a poruncit sa spui, daca l-o cauta cineva, c-a plecat la tara“. Medicul meu era „acasa“. Mi-a dat tratament, dupa ce m-a consultat, si a spus un „da“ scurt. Durerea mi-a trecut, însa am ramas cu o imagine pe care nu o voi putea uita usor: colosul ce sta sa cada este aproape pustiu noaptea. Linistea mormântala te sperie, iar la Urgenta, mai poti vedea dormind, pe holuri, oameni care n-au un acoperis deasupra capului.