miercuri, 23 aprilie 2008

Lui Mazăre i s-a rupt... şi i s-a cusut la loc





Lume, lume! iubitul nostru primar este în mare suferinţă. s-a operat omu` de hernie inghinală. şi a apărut astăzi în conferinţă d epresă ca să-şi povestească, printre altele, oful. şi a explicat el presei cum de a ajuns la cuţit ca mielul în prag de Paşte. "Merg bătrâneşte . Asta mă doare cel mai tare. Mi s-a spus o lună să nu fac efort. După două luni chiar nu mai am nici o problemă. Puteam să mai stau aşa şi cu hernia, dar nu e bine să stai. La un efort foarte mare mi s-a rupt... Maţele sunt ţinute de o pieliţă, care se cheamă prapur şi ăla s-a crăpat aşa puţin şi când încordam abdomenul, doar când îl încordam... ieşeau aşa... se umfla pielea. Şi riscam ca să se crape mai tare. Şi atunci mi-au făcut o tăietură destul de mare, cam atâta şi a pus o plasă pe care au cusut-o, peste care creşte ţesutul. Este pur şi simplu o hernie de efort. (...) Am mai fost tăiat o dată de hernie la 14 ani. Am mai avut o ţeavă în picior, că am avut fractură de femur. Nu rămâne cu sechele. Mi-a pus plasa în două ca să reziste“.

Sărăcuţuuuu... chiar mi-e milă de el, vă jur! :P îmi întrebam acum colegii dacă nu cumva hernia asta se poate face şi de la o activitate sexuală foarte intensă. pentru că, să admitem că o fi de la sporturile extreme, însă nu trebuie să trecem cu vederea viaţa intimă a primarului. tinerel, holtei... edilul nostru cu nume de păstaie a tot apărut cu diverse duduiţe. cu care putem bănui că nu a jucat "păcălici“. însă, s-a mai plâns el: "Sport de noapte nu am voie două săptămâni". Haoleuuuu! mai rău ca la mănăstire. asta este abstinenţă adevărată pentru un om activ ca el. însă, primarul este convins că hernia inghinală a apărut din cauza efortului mare pe care îl face la practicarea sporturilor extreme, dar nu va renunţa la acestea. mazăre a mai dezvăluit că în aceste zile au probleme de sănătate şi doi dintre principalii săi... colaboratori ( a se citi PIONI). Fratele său, deputatul Alexandru Mazăre, se luptă cu o răceală puternică, iar viceprimarul Gabriel Stan este ţinut în casă de un vărsat de vânt. ce să zic, soarta... întâmplări demne de Săptămâna patimilor, dragii mei ...


pentru a înţelege mai bine boala primarului... iată ce ne învaţă site-ul www.romedic.ro


Hernia inghinala se produce atunci cand tesutul moale – de obicei din intestinul subtire - patrunde printr-o zona slaba sau o ruptura in peretele inferior al abdomenului. Umflatura care rezulta astfel este dureroasa – in special atunci cand bolnavul tuseste, se apleaca sau ridica un obiect greu.

Slabirea peretelui abdominal, responsabila de aparitia herniei inghinale, se produce la nastere cand membrana care captuseste peretele cavitatii abdomenului (peritoneul) nu se inchide complet.
Hernia inghinala poate surveni si pe parcursul vietii, cand muschii slabesc sau se deterioreaza datorita varstei, a activitatilor fizice epuizante sau a tusei care insoteste fumatul. Desi mai multi barbati decat femei sufera de hernie inghinala, nimeni nu este imun, nici copiii, gravidele si varstnicii.

Hernia inghinala nu este periculoasa in sine, dar poate duce la complicatii ce pun viata bolnavului in pericol. Din acest motiv, medicul poate recomanda un tratament chirurgical atunci cand hernia este prea dureroasa sau daca se mareste.

Vestea buna este ca operatia de hernie nu mai presupune efectuarea unei incizii abdominale largi, o perioada lunga de spitalizare si cateva saptamani de repaus la pat. In schimb, hernia inghinala poate fi operata cu ajutorul unei tehnici care foloseste mai multe incizii mici, ceea ce inseamna ca recuperarea este mai rapida si mai putin dureroasa.
şi dacă tot sunt în perioada Queen ... o dedicaţie pentru mazariot... FĂRĂ NUMĂR ;))


one year of love :)

luni, 21 aprilie 2008

Şi miniştrii dau şpagă?!


O agenţie de ştiri anunţa, ieri, că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se internează astăzi la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. dr. Dorin Hociotă“ din Bucureşti.

Ministeriabilul va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Operaţia va fi făcută de o echipă condusă de conferenţiar universitar doctor Viorel Zainea, care va fi împuternicit să comunice şi informaţiile referitoare la starea post-operatorie a ministrului Eugen Nicolăescu.
Ne pare rău pentru mai-marele Sănătăţii. Însă asta nu ne opreşte să ne întrebăm: oare va da şi Nicolăescu şpagă? Că doar şi el, ca tot românul, ar trebui să fie foarte obişnuit cu obiceiul mioritic al mitei. Aşa că, mă întreb eu, domn’ ministru va sări cu bănuţi în buzunarul infirmierei care îi va schimba plosca?
Îi va da el o ciocolată asistentei care îi va face injecţiile? Sau credeţi că va fi lăsat să ţipe după ajutor în toiul nopţii, fără a i se da vreun răspuns. Pentru că, să fim serioşi, oricine a trecut prin „jocul periculos“ al internării într-un spital din ţara asta ştie cum sunt trataţi pacienţii. Cu toţii cunoaştem foarte bine obiceiurile: plicul pentru doctori, bani în buzunarul halatului asistentei, dar şi pentru infirmiere. Ca să afli ceva, te duci tot cu bani sau cadouri, ca să se poarte frumos cu tine, trebuie să dai alte atenţii.
Însă, poate internarea în Săptămâna patimilor, pe care a planificat-o ministeriabilul, o avea vreun substrat electoral?
Toţi l-au blamat pe Băsescu atunci când a ales Austria pentru a se opera de hernie de disc. I-au sărit toţi în cap, cum că zugrăveşte o imagine urâtă sănătăţii româneşti, că nu are încredere în medicii de aici, că tocmai el, cel care ar trebui să fie de partea autohtonilor, alege străinii.
Uite că, acum, Nicolăescu îşi alege subordonaţii. Există, din nou, două variante: ori n-a vrut să plătească taxele de spitalizare pe undeva prin Occident şi i-a fost frică de faptul că procurarea formularului E 112 i-ar fi îngreunată sau i s-a părut mai comod să se lase tăiat de medicii din România. Plăteşte asigurări de sănătate, poate sta liniştit, i se aduce mâncare de acasă, are cine să aibă grijă de el...
Domn’ ministru, sper doar să nu treceţi prin chinurile unui pacient obişnuit. Să nu se uite sora medicală urât la domnia voastră, să nu vă repeadă medicul, să nu vi se facă rău atunci când toată lumea doarme. Sau, pentru binele Sănătăţii româneşti, sper să păţiţi toate astea. Poate atunci veţi înţelege...

joi, 17 aprilie 2008

De ce nu intră popa?


Zilele acestea au început preoţii să umble din casă-n casă pentru a sfinţi, cu ocazia sărbătorilor pascale. Numai că, toţi românii care se dau credincioşi până-n măduva oaselor, au ajuns să nu le mai deschidă uşile feţelor bisericeşti.
Sunt de învinuit? În nici un caz. Am asistat la o fază de genul ăsta săptămâna trecută. Eram la cineva acasă, iar, dintr-o scară întreagă de bloc, dacă au deschis vreo trei, poate patru, uşa preotului. Din reacredinţă? Nu. Ci doar din neîncredere. Revin la întrebarea mea: merită învinuit cel care nu mai are nici un pic de încredere în spusele şi în faptele preoţilor? Am povestit întâmplarea unei cunoştinţe şi, înainte de a-mi termina eu vorbele mi-a replicat: „Ce ţi se pare atât de ciudat? Uită-te câte fac preoţii din ţara asta. Uite ce exemple dau. Cum să mai ai încredere în ei?“
Explicaţia, ca şi reacţia, mi s-a părut absolut logică. Şi au început să-mi vină în minte zecile de exemple negative pe care numai preoţii de pe aceste plaiuri le oferă. Ca să nu mai spunem de cei din întreaga ţară. Că doar sunt ziarele împânzite de păţaniile lor absolut neortodoxe. Şi, ar mai trebui să ne încredem în spusele celor care se dau hărăziţii pe pământ sau ar trebui, în prag de sărbători, să ne ducem credinţa în Dumnezeu aşa cum ştim mai bine, fiecare în sufletul lui?
Pe de altă parte, m-am gândit la sutele de exemple de credincioşi făţarnici, care se duc în „casa Domnului“ cu feţe schimonosite de atâta... smerenie. Oameni care, pentru a-i face pe plac popii sunt în stare să spună orice, numai pentru a-şi primi partea de mântuire care li se cuvine.
M-am amuzat teribil când am auzit de-o .. tânără domniţă de vreo patruj de ani, care a minţit popa că are puţin peste 30. Şi asta tocmai când părintele venise să-i sfinţească locuinţa. Şi să-i spună de cele bune, să se roage pentru ea şi pentru cei din jurul ei. Ajunşi la discuţia legată de ani, donşoara n-a stat deloc pe gânduri şi, uitând de porunca care spune „să nu minţi“, i-a tras popii ditamai gogomănia de minciunică. Şi asta pentru simplul fapt că până acum, la vârsta asta, nu s-a măritat. Strajnic motiv, madam!
În cazul ăsta... să mă mai mir că nu primim popa-n casă? Hehe! Ne-aţi învăţat, luminaţilor, să fim ca voi! Înalţi moraliceşte în faţă şi josnici în esenţă.

miercuri, 16 aprilie 2008

Leapşa PROştilor


Citeam pe un blog... cineva a propus o leapşă. Să scrie zece oameni chestii anti-Mazăre. Şi, „surprinzător“, nu au apărut decât păreri pro. Că doar, nu suntem noi generaţia PRO? Am ajuns să cred că vine de la PROşti, sinceră să fiu. Am crezut mereu că edilul iubitor de trabuc a reuşit să prostească numai bătrânii. Numai pe cei care nu s-au simţit băgaţi în seamă ani de-a rândul. Probabil că până şi copiii i-au uitat, în goana vieţii de zi cu zi. Şi mie mi se întâmplă şi regret foarte tare că nu apuc, măcar o dată pe zi, să vorbesc cu bătrânii mei dragi. Însă, pe vârstnici chiar îi înţeleg. Mazăre a fost un foarte bun psiholog din acest punct de vedere. Însă voi, tinerilor, ce scuză aveţi? Voi, cei care spuneţi că sunteţi informaţi, că le ştiţi pe toate, că vă pricepeţi la orice, că nimeni nu vă poate învinge şi nimeni nu vă poate ataca, pentru că puterea stă în ideile pe care le aveţi. Greşiţi amarnic. Preluaţi idei, nu sunteţi în stare să raţionaţi. Vedeţi efectele de scurtă durată, nicidecum substraturile. Ignoraţi evidenţa şi vă lăsaţi prostiţi de sclipiciul de la suprafaţa fecalelor, exact cum ciorile sunt atrase de orice luceşte. Aş vrea să vă arăt vouă, credulilor care au puterea să-şi exprima opiniile PRO, toată indignarea mea. Vreţi să le ştiţi pe toate, informaţi-vă! Nu mai orbecăiţi!

luni, 14 aprilie 2008



14.04.2008 Becali l-a sunat pe Copos la pauză să-i spună să-i bage pe Buga şi pe Grigorie!
Gigi Becali a făcut aseară, la Realitatea TV, o declaraţie şocantă:
"Cine voiai să dea goluri? Burdujan şi Boya? Eu l-am sunat pe Copos înainte de pauză şi i-am zis să îi bage pe Buga şi Grigorie, dar nu m-a ascultat!", a spus patronul Stelei!


------------------------------------


ştirea asta a apărut azi pe www.rapidisti.ro. buuun. avem un becali, un copos şi un taher ataşat. ce facem cu ei? avem două echipe şi un ditamai campionatul, o mununată ligă a lui mitică. mai avem un univers fotbalistic presărat cu oracole şi minţi luminate. războinici peste războinici, frate. şi, ajungem aşa, încet, încet, la becali şi la copos. mi-l şi imaginez pe latifundiaru care este că pune mâna pe celularu din dotare, caută în agendă la C pe copos şi apelează:


- aloo, george care eşti tu george! ca şi mine. hăhăhă. păi ce faci, mă??? le ţii pe rapandulele alea de burdujan şi boya. păi tu nu vezi? asta-i tactică de războinic la tine? hahalero! ruşine! şi mai zici că eşti stelist... pardon, rapidist. numai Dumnezeu ştie, cum le ştie numai el pe toate. bagă-i pe mugurel şi pe grigorie şi numai aşa o să ajungi pe culmile gloriei!!!


încurcat, coposelu îi replică:


- păi, da, măi gigi. ai şi tu dreptate. dar vezi tu, galeria, terenul, jucătorii, antrenorul, universul, forţele malefice, energiile negative, liga, mitică, rednic, bergodi, luceştii, chiar şi tu... toate complotează împotriva noastră, a rapidului. nimeni nu ţine cu noi, suntem singuri împotriva tuturor! dar tre sa vorbesc şi cu fatih, săracu. că doar a dat şi el bani pe prăjitura asta... pardon echipă. o să-ţi trimit eu un sms. sau îţi dau un bip după ce-o punem de o mini şedinţă de consiliu de administraţie. tu ce zic, gigi.. ar trebui să-l chem pe zotta? să-l schimb pe rada, să-l pun pe pancu principal... ce să mă mai faaacccc???


... se tot plângea nenea de la ana


e penibil ce se întâmplă în campionatul ăsta sau mi se pare doar mie? uneori am senzaţia că în Liga I a lu nea Mitică este o singură mare echipă. toată lumea ţine cu toată lumea, joacă unii pentru ceilalţi, se gâdilă în orgolii, se ceartă de faţadă.. şi numai d-astea.


pe http://www.gsp.ro/index.php?section=live&etapa_id=29&meci_id=261 putem vedea că burdujan a fost schimbat în minutul 51 cu Joao Paulo, iar buga a intrat în teren în minutul 62, înlocuindu-l pe philippe leonard. bună treabă, nea jiji, marele strateg! dar rapidul tot a pierdut. nu ţi-a ieşit combinaţia de data asta.

vineri, 11 aprilie 2008

Campania bate bancul

Ştiţi cum se zice? Că viaţa bate filmul... Eu cred că viaţa bate, de foarte multe ori, bancul.

Ieri citeam o anecdotă. Cică, după mulţi ani după ce au plecat de acasă, patru fraţi evrei, ajunşi foarte bogaţi, decid să-şi cadorisească mama. Unul îi ia o casă foarte mare, unul îi amenajează un cinematograf cu sistem dolby, un altul îi dă o maşină luxoasă cu tot cu şofer, iar cel de-al patrulea îi oferă un papagal care ştia Tora pe de rost. Se gândise el că, din cauza faptului că este foarte bătrână, mama sa nu ar mai putea citi cartea sfântă şi aşa, păsăroiul i-ar fi de un real folos.
După ce şi-a primit darurile, bătrâna le răspunde fiilor: „Milton, casa pe care mi-ai construit-o este uriaşă. Oricum eu stau într-o singură cameră dar trebuie sa fac curat în toata casa. Mulţumesc oricum. Mnachim, mi-ai construit un teatru scump, care are 50 de locuri, dar toţi prietenii mei sunt morţi. Eu nu aud bine şi sunt aproape oarbă. Niciodată nu am fost la un spectacol. Mulţumesc oricum. Marvin, sunt prea bătrână ca să călătoresc. Mâncarea mi se livrează acasă, deci nu am folosit maşina niciodată... iar şoferul pe care mi l-ai trimis e un nazist. Apreciez intenţia. Mulţumesc. Draga Melvin, ca de obicei, tu ai fost cel care a avut bunul simţ să îmi trimită un cadou care să folosească la ceva. Puiul a fost delicios“. Amuzant, nu?
Cam aşa mi se pare mie că stau lucrurile şi în campania electorală. Toţi dau plebei chestii care gâdilă urechea şi imaginaţia, însă, finalul nu este cel prevăzut sau promis. Ni se promit case, tichete, mai multă înţelegere din partea autorităţilor, mai mult ajutor pentru tineri, linişte, în concluzie, o lume mai bune. Însă, într-un final, ne dăm seama că am înghiţit găluşca şi luăm drept pui electoral orice papagal ce ne iese în cale. Mai mult sau mai puţin colorat, papagalul nostru nu recită din cărţi sfinte, ci din manuale numai de el ştiute, cu vorbe alese şi culese tocmai pentru a gâdila electoratul acolo unde-i face plăcere. Apoi, după ce şi-a văzut sacii cu buletine de vot în căruţă, se întoarce liniştit pe partea cealaltă şi-şi uită discursurile. Nu vreau să arunc mâţa în ograda vreunui politician, nu intenţionez să spun vreun nume. Eu nutresc totuşi speranţa că ne vom lepăda la un moment dat de papagali...

miercuri, 9 aprilie 2008

Politica şi „cealaltă lume“


La început de săptămână, viceprimarul Gabi Stan s-a arătat intrigat şi supărat de faptul că l-am întrebat despre ceasul pe care îl poartă. Ştia tot constănţeanul că-l are de la Mazăre, se vede cu ochiul liber că orologiul de la mâna vicelui seamănă cu cel al edilului, nu este un secret pentru nimeni că cei doi îşi petrec atât zilele, cât şi distracţiile nocturne împreună.
Însă, ce m-a frapat pe mine a fost reacţia politicianului, care zicea că sunt „pe altă lume“ numai pentru că am încercat să-i reamintesc faptul că ceasul i l-a adus, într-adevăr, primarul dintr-o excursie, dar aceasta nu avea ca scop schiatul. Tocmai pentru că toată gloata ştia că, în timp ce nămeţii de zăpadă blocaseră Constanţa, Mazăre al nostru se bălăcea sub soarele Braziliei. Însă, foarte acid, Stan a preferat să considere unele întrebări fără sens şi banale.
Domnu’ vice, prefer să cred că lumea voastră, a politicienilor, este „cealaltă“. Una care nu are legătură cu noi, plebea. Universul paralel, în care realitatea este total diferită de cea cotidiană, a constănţeanului de rând. Şi vă invit, oricând doriţi, ca, împreună cu cei ce vă sunt colegi, să mai coborâţi şi în lumea noastră. Pentru a nu vi se mai părea atât de diferită.

http://www.bzc.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=588&Itemid=33

vineri, 4 aprilie 2008

Agonia ciobului


Ştiţi proverbul care spune că râde ciob de oală spartă? Uite, cam aşa se întâmplă şi în lumea noastră, a presei. Râdem unii de alţii... degeaba.

Şi asta în condiţiile în care suntem toţi o apă şi-un pământ! Foarte sincer: oamenii consideră universul nostru cea mai mişto găselniţă. Eronat!
Este o treabă frumoasă, atâta timp cât o faci cu pasiune, cât înveţi să te detaşezi, la un moment dat, de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Şi mai este interesant atunci când vezi lume de calitate, când afli lucruri, când te implici atât de mult în ceea ce faci, încât ajungi să resimţi, aproape fizic, efectele succesului tău. Mi se părea o prostie atunci când auzeam vreun muzician sau scriitor spunând că orice operă este ca un copil al lui. Acum îi înţeleg. Însă, la noi, nu este vorba de geniu. Ce facem noi, gazetarii, se cheamă inspiraţie şi pasiune. Fler... curiozitate... şi multe ore din viaţă date pe altarul subiectului.
De ce m-am apucat să explic asta? Simplu! Întotdeauna am crezut că nu este bine să-ţi diseci colegii de breaslă. Să scrii urât despre ei, să-i discuţi în public sau să-i desfiinţezi voit, fără o bază solidă. M-a scârbit chiar războiul dintre două instituţii mass-media. Cred că vede toată lumea panourile monstruoase, apărute în urma unei campanii.
Însă, nu neg că bârfa este pe primul loc în lumea căutătorilor de ştiri.
Poate nici n-ar trebui să ne învinovăţim pentru asta. Bârfa, în universul nostru, poate fi considerată un defect profesional.
Dar am şi eu o problemă! În urmă cu vreo două zile, m-am trezit pe blogul unei domniţe jurnaliste din Constanţa. Simpăticuţa se lamenta că avem o presă de toată jena şi dădea exemplu un interviu pe care l-am luat unui travestit. Şi că, vai, la naiba, este chiar o ruşine şi o scârboşenie. O fi! Bărbatul-femeie mi-a plăcut mai mult decât mulţi dintre cei pe care-i întâlnesc pe teren. Cititorii nu au avut prea multe de comentat, în sens negativ. Văd că tabloidele sunt cele mai agreate... iar subiectele pot fi mult mai „fără perdea“ de atât.
Să fiu înţeleasă: nu mă justific! Nu aş face-o în faţa oricui. Însă mă întreb care este durerea mai mare în „presa jegoasă“: că scriem despre travestiţi sau că ajungem să credem în ceea ce suntem obligaţi să scriem sau să scoatem pe gură? Uitaţi-vă la „travestiţii“ din curtea voastră şi la papagalii care-şi schimbă coloritul o dată la patru ani! Reveniţi-vă din inocenţa prefăcută! Şi învăţaţi să acceptaţi competiţia, nu doar să o copiaţi pe la colţuri!

here i go again... :)




linişte... nu simt altceva. pace?! putem spune şi aşa. ar trebui să fiu deprimată?! poate... dar nu sunt. refuz să fiu. chiar sunt liniştită... şi îmi place cum îmi este astăzi. orice aş fi spus, până ieri neliniştea mă mai bântuia din când în când. îmi mai aduceam aminte, mai aşteptam nu ştiu ce, când de fapt ştiam sigur că nu mai aştept nimic. mă obişnuisem poate, inconştient, de prea mult cu gândul că nimic nu are sens. şi, uite, pentru prima dată după mult timp mă simt ... calmă. sunt veselă, râd cu plăcere, sunt obosită, dar numai căscatul îmi mai aduce aminte de asta. simt nevoia să fiu acidă în scris, glumesc, am chef să fac multe chestii... exact cum mă ştiam eu, în vremurile bune. nu mă mai gândesc: "oare o să-i placă nu ştiu ce, oare o să se enerveze, oare o să...???“ NU! sunt din nou eu :) şi-mi spun în sinea mea: ce dor mi-a fost de tine, Corino! ţi-a fost frică... te-ai temut că vei avea ceva de pierdut... că mă vei pierde şi că vei regreta. mă pierdusei de prea mult timp... dar nu ai avut timp să realizezi. ai greşit? eu spun că nu. şi chiar nu mai contează ce crezi tu acum. am realizat după prea mult timp că un război pierdut din start nu merită continuat. şi mi-am mai dat seama că eu chiar ştiu ce şi de ce merit :) ştiu ce vreau de la viaţă şi sunt absolut conştientă că orice şut în fund este un pas înainte... mi-e mai bine azi decât mi-a fost ieri. şi asta m-a făcut să înţeleg multe


Cinism: Aici e clubul dumneavoastră!



Primăria trimite pensionarii înspre cimitir. Pe bulevardul I.C. Brătianu, în apropierea „locului cu verdeaţă“, a fost postată o pancartă care-i îndrumă pe vârstnici către un club... select
Fără nici o urmă de regret, municipalitatea se pare că adresează o invitaţie, mai mult sau mai puţin subtilă, pensionarilor către un club... numai al lor: cimitirul.

La sesizarea unui cititor, reporterii cotidianului nostru s-au deplasat, foarte curioşi, să vadă „minunea dumnezeiască“. Oare cine s-ar fi putut gândi să pună o plăcuţă pe care scrie „Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Local, către Club pensionari, str. I.C. Brătianu nr. 178, Complex comercial 2 Cocoşi“, fix lângă locul unde odihnesc cei care au trecut într-o lume unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci doar viaţă fără de sfârşit? În unele situaţii, cuvintele sunt de prisos. Oare ce au vrut să le arate mai-marii urbei bătrâneilor invitaţi la club? Că toate drumurile duc, inevitabil, la cimitir? Sau, o dată cu venirea lui april, au vrut să le facă o glumiţă cinică, aşa, ca de Ziua păcălelilor? În orice caz, probabil că nu le-a trecut prin cap că exact segmentul preferat de alegători, vârstnici, se va simţi lezat de apropierea clubului faţă de cimitirul de pe bulevardul I.C. Brătianu. Acum ar fi chiar culmea, ne gândim, să facă primăria câte un club lângă fiecare loc de odihnă veşnică, numai pentru a ni se obişnui bătrânii cu priveliştea. Pentru că, dacă analizăm situaţia, ori că îi ţinem la coadă la pachete electorale cu hrană mai mult sau mai puţin proaspătă, ori că îi îndrumăm înspre cluburile şi foişoarele încropite din panouri de lemn, şi le dăm câte o cafea sau un ceai pe zi, tot înspre locul cu verdeaţă îi ducem. Încet, dar sigur...

miercuri, 2 aprilie 2008

Zece...



1. Sunt fan Florin Chilian. Nu am susţinut niciodată contrariul. Îmi place, ascult, bag la cap. Asta nu înseamnă că pot fi de acord cu tot ceea ce spune sau face.
2. A cântat la Constanţa pentru o cauză nobilă. A făcut, fără doar şi poate un lucru lăudabil. A donat toate încasările pentru un tânăr bolnav. Nu mulţi fac asta...
3. Le-a dat în cap cu ajutorul cuvintelor ascuţite celor care au întârziat. Şi nu au fost puţini. Însă, să spui unor copii care au dat 500 de mii pe bilet pentru a-şi ajuta un coleg că au părinţi care nu i-au educat pentru că au avut treabă cu vaca... mi se pare chiar prea mult.
4. S-a luat, pe bună dreptate, de toţi cei din oraşul ăsta care au bani şi nu sunt în stare să facă fapte bune. De cei care, în loc să se gândească să ajute tânărul aflat la ananghie, au preferat să vină cu invitaţie să vadă concertul. Lăudabilă atitudine, vă jur! Fiţoşii care ascultă pe furiş Guţă, iar de ochii lumii sunt iubitori de muzică bună... nu merită nimic.
5. L-am detestat pur si simplu pe Chilian atunci când a început să vorbească despre summit. Numai de asta nu aveau nevoie puştii din sală. Nu erau interesaţi de flori puse aiurea, de aglomeraţie, de cele mai mari oraşe din ţară blocate pentru nimic... Aşteptau muzică bună şi bani pentru colegul lor. Şi distracţie în prima zi a săptămânii.
6. L-am iubit pe Chilian când a început să cânte. Cu vocea lui clară, care a răsunat perfect, în ciuda răcelii care-l dăduse peste cap. Cu versurile lui gândite, cu mesajele lui acide, cu „chiar dacă-ul“ lui sublim. Nu ai altă alternativă: taci şi asculţi. Cuvintele sunt de prisos.
7. Nu mi-a plăcut când a spus, aproape patetic şi deja perimat, cum că maneliştii gen „colegul Guţă“ câştigă 100 de milioane la o nuntă, iar artiştii adevăraţi nu fac atâţia bani. Voi, dragă Chiliane, nu cântaţi la nunţi. Preferaţi scenele adevărate, cluburile, oamenii care vă apreciază şi vă gustă muzica. Fiţi mândri de asta şi nu vă plângeţi de milă!
8. Nu-şi avea rostul lauda lui Nicuşor Constantinescu, în plină campanie electorală. Da, a făcut un gest frumos. Da, a dat bani pentru copilul bolnav. Însă, nu se cade să-l lauzi pe unul pentru că a făcut ceva normal. Absolut firesc. Iar politica, mă repet, nu avea ce căuta acolo.
9. S-a lăudat cu discul lui de platină. Şi cu faptul că a uimit casele de discuri. Şi le-a mulţumit fanilor. A parcurs un drum lung de la termopane, de la banii daţi pe primul album, cu ajutor doar de la prieteni, de la dormitul în maşină. Tot respectul! Dar frustrarea vremurilor apuse se mai simte. La fel şi revolta. Mai mult în vorbe decât în versuri...
10. Dar nu puteam uita cel mai important lucru. mai presus de cuvinte a fost muzica. Şi cele zece întâmplări ciudate şi o minune, cu pictorii miraţi, cu cele zece zile absurde... şi cu cele zece vieţi... stele, lacrimi înnodate, lumina de la ele, castele...ape... cerul...şapte zâne, licurici, speranţe-n noapte, piticii din poveste, nouă magi...comorile din suflet... de la el, pentru noi, toate...


No more summit in my life!


Jur că m-am săturat de summit-ul lor. Nu mai pooot, nu mai vreau! GATA! Serios. Atâtea pregătiri pentru ce? A explicat cineva omului de rând ce înseamnă summit-ul ăsta pentru noi? Fac abstracţie de informaţiile pe care le primesc eu, îmi închipui că am vreo 65 de ani şi mă uit la ultima telenovelă apărută pe piaţă.
Oare aş avea de unde să ştiu ce-i cu summit-ul sau aş avea o droaie de cunoştinţe despre panseluţele şi lalelele plantate ca să-l întâmpine pe Bush?! Şi nu mi-ar păsa de nimic, sincer. Numai că un post de televiziune arăta, la finele săptămânii trecute, cum s-au pregătit polonezii pentru evenimentul similar, pe care l-au găzduit în urmă cu ceva ani. Văleu, nene! Ziceai că-s în timp de război.
Nu am văzut decât militari, tancuri, ziceau ceva de avioane, elicoptere... oricum, cam de trei ori mai multe decât ar avea România. Şi multă lume zice, mai mult în glumă, că n-ar fi exclus să se întâmple, Doamne fereşte, ceva, cu măsurile noastre „sporite“ de securitate cu tot. Să sperăm că nu va fi cazul. Pentru că, dacă se va întâmpla ceva, nici apa tuturor mărilor şi oceanelor n-o să ne mai spele.
Oricum, se pare că românul se ghidează după cunoscutul dicton „Make love not war“ şi că primesc orice inamic sau eventual pericol cu lalele şi panseluţe, în loc de arme. Poate fi şi asta o perspectivă... Oare o fi pe gustul lui Bush şi al lui Putin?

Summit de mântuială



# Ne mândrim că îi aşteptăm pe Bush şi pe Putin, dar oare suntem destul de pregătiţi pentru asta? # Zvonurile care ne înspăimântă, cum că oraşul va fi blocat pe toată perioada summit-ului, se pare că sunt singurele chestii pe care ne putem baza până în acest moment

Capitala fierbe, însă în Constanţa nu vedem decât câte o cameră de luat vederi, câte un sigiliu pe canalizări sau „covoarele de flori“. O plimbare prin oraş te face să te prăpădeşti de râs, la gândul că, în loc să se agite cu pregătirile adevărate, ce ţin strict de siguranţă şi de imaginea pe care oraşul o va oferi mai- marilor lumii, autorităţile au ca unică preocupare plivitul.

Pe bulevardul Mamaia au răsărit covoare de lalele abia îmbobocite. Roşii şi galbene. Nici panseluţele nu au fost lăsate prin sere. Ele au fost plantate pe Tomis. Numai că, se pare, florile au fost cam puţine, pentru că, fix în faţa Casei Albe autohtone, au rămas şi locuri... neînflorite. Aşa că te poţi amuza copios numai dacă te plimbi pe stradă. Nu-i foarte greu. Locurile dintre copaci au fost înfrumuseţate cu flori... însă numai din loc în loc. Vezi ba o floare, ba un loc „îmbietor“ numai cu pământ uscat. Şi ne mai punem o întrebare: summit-ul trece, florile rămân? Sau se va păstra frumosul peisaj în continuare? Pentru că, dacă stăm bine să ne gândim, pentru ochii constănţenilor nu prea au fost sădite floricele şi alte buruieni, de mult timp. Însă, pentru globii oculari ai Bush-ului, nu precupeţim nimic.

Plasa... verde de acasă

Nici perimetrul de la intersecţia bulevardului Tomis cu strada Traian, în zona denumită „la lupoaică“, nu a fost sărit din schemă. Şi aici s-au făcut pregătiri... destoinice. Apa din micuţa fântână arteziană a fost curăţată, lalelele au răsărit şi ele... Păcat că întregul peisaj este distrus de-a dreptul de clădirile lăsate în paragină, care stau să cadă. Plasa verde de pe unul dintre imobilele din zonă strică tot farmecul pregătirilor summit-iene. Ca să nu mai vorbim de mizeriile de pe lângă blocuri. Pentru că, dacă afară e vopsit gardul, mizeria de dinăuntru nu a dispărut. Aşa că putem vedea, la fel cum vor observa şi şefii de state şi de guverne ce vor vizita Constanţa.

Sfoara care vă opreşte
Spitalul Judeţean va fi şi el, zilele acestea, în centrul atenţiei. Şi aici s-au făcut „pregătiri“. Prioritatea a fost bariera pe care un personaj cu creastă o urcă şi o coboară cu ajutorul unei sfori. Că doar, na, suntem popor european, în dezvoltare. Ne mai crede cineva? Şi, ca să dea bine la public, s-au gândit autorităţile să vopsească şi panoul care arăta faptul că la spital este un şantier în lucru perpetuu. Mai ales că ar fi cam greu să li se explice oficialilor NATO cum au fost aruncaţi pe ferestrele unităţii sanitare o groază de bani pentru „numeroasele“ îmbunătăţiri. În rest, acelaşi tablou lugubru. Evident, niciun spital nu-i prea arătos, dar al nostru te bagă în toţi sperieţii. Poate şi asta se urmăreşte: speriaţi-l pe Bush şi lăsaţi-l să fugă! Cam astea sunt... pregătirile pentru summit. Toate, garnisite cu multe steaguri. Rânduite: unul naţional, unul cu stema Constanţei... „două la primărie, unul la şcoala de băieţi, unul... la şcoala de fete, unul la spital, unul la catrindală, două la prefectură“, după cum zicea nenea Iancu.

Criss Blaziny, rapper-ul „tatuat pe creier“



Cunoscut de… „cunoscători“, Criss Blaziny este unul dintre puţinii muzicieni underground, din Constanţa, care au reuşit să obţină recunoaşterea în întreaga ţară. Spune despre el că este cel mai trist om vesel de pe planetă şi că multe dintre piesele lui, pur şi simplu, nu-i plac. Pe site-ul www.bzc.ro puteţi vedea videoclipurile unor melodii cântate de Criss Blaziny.

Cum ai început să cânţi?

Nici nu ştiu ce să răspund… stai să mă gândesc. Vorbesc serios. Trebuie să fie ceva senzaţional?… Înainte, când mă culcam, făceam rime, în capul meu. Cam aşa am început?

Păi şi de ce ai ales hip-hop-ul?

Păi ascultam, mă, muzică d-asta. Prima casetă pe care am avut-o a fost cu unii, Five O, dup-aia am dat de Method Man, de Wu-Tang... aici este influenţa. Dintre români nu mă influenţează nimic. Ca şi cum ai vrea să ajungi baschetbalist şi tu să îi iei modele p-ăştia din campionatul românesc. Care-i mai tare, ăla care se ia după campionatul românesc sau după NBA? Asta este cea mai bună explicaţie! Cum să fii fan Virgil Căruţaşu, să-i iei schemele lu’ şau’ ăla şi dup-aia să vrei să fii ca Iverson?

Pe scenă, când ai cântat prima dată?

Păi noi, la început, am fost un grup, gen aşa... şi a fost naşpa, eram super proşti. Nu aveam nici o treabă. Tot ce s-a întâmplat pentru mine după aceea a venit pur şi simplu. Dormi, te trezeşti şi unele chestii vin de la sine. Am înregistrat, în 2002, la Hades Records. Am fost acolo, la Bucureşti, i-am dat lu’ Kombat un milion şi m-a lăsat să-mi trag piesele şi mi le-a masterizat. Am ajuns la 11 jumate, pe la 12 jumate m-am apucat să trag, până la 7 şi ceva dimineaţa. Am dormit, m-am trezit, a venit Jivago de la Veritasaga, care a spus că l-a prins controloru’, apoi m-am apucat să trag iar. În două zile am tras 12 melodii, adică albumul „Foc“.

Ai ieşit cu albumul pe piaţă?

Nu, mă, l-am făcut pentru mine. Am ajuns acasă, am făcut o copertă şi l-am vândut la 20 de inşi, ca să-mi recuperez milionu’ ăla. L-am dat cu 120 de mii. Eram tovarăşi şi mi-au dat banii.

Totuşi, ai ajuns cunoscut. Cum, prin intermediul Internetului?

Nu, nici nu aveam net atunci. Dup-aia, doi ani nu am făcut nimic, apoi a apărut netul şi mi s-a părut ciudat că, prin 2004, lumea mă cunoştea. Ştiau piesa „Îmi place“. Am făcut piesa aia în 15 minute, atât. O cânt cu una Hanna.

Cine este Hanna?

Aoleu, cu Hanna este cea mai tare poveste. Am tras piesa în 2002 şi îmi plăcea mie vocea ei. Avea 14 ani atunci. Am întrebat de ea şi i-am lăsat în studio scris că o vreau pe piesa aia şi că n-am fată. Am plecat acasă, ea a venit, a tras bucata ei şi mi-au trimis ăia de la studio melodia. Dar eu nu am cunoscut-o decât în 2006. Eu, în toţii anii ăştia, am căutat-o şi nu am dat de ea.

Care este povestea cu Barbie?

Păi, Barbie există. Este o tipă cu care am fost eu. Eu făcusem melodiile astea toate şi nu ştiam ce nume să le pun. Prima dată mă gândisem la „Ea“, episodul I, episodul II... Dup-aia m-am întâlnit eu cu ea pe stradă şi nu ştiu cum mi-a spus că ea e Barbie şi eu sunt Ken. Şi aşa i-a rămas numele. O să scot un album, „Tatuat pe creier“. Are nişte piese foarte mişto. Este tras de un an şi ceva. Va ieşi la Hades Records, anul ăsta, ori pe 1 iunie, ori pe 7 august. Mulţi îmi aruncă în faţă că eu cânt numai despre femei, da’ dacă eu nu am alte probleme, despre ce să cânt? Fetele sunt retardate. Dacă le spun cine sunt, încep să mă ia cu versuri din melodiile mele şi mă enervează.

Este greu să te faci cunoscut în lumea asta?

Nu ştiu, mă, dacă e greu. Dacă eşti tare, aşa, gen... nu e greu. Ţi-am mai zis, eu nu am făcut nimic. Doar atât, am scris nişte piese care au plăcut. Nu am promovat nimic, nu am făcut nimic. Aşa au făcut mulţi.

Ai făcut un imn pentru Farul...

Ăla nu este imn! L-am făcut într-o oră. Oricum, nu sunt de acord cu ce se întâmplă la echipă. Aş vrea să retrogradeze!


Mazăre are atitudine de rapper

Câştigă cam 200 de euro pe concert, în Bucureşti, şi jumătate în Constanţa, şi cam aşa câştigă şi trupele mai cunoscute, din Bucureşti. Şi, în ciuda faptului că deja se află în lumea muzicală de ceva timp, spune că părinţii lui nu ştiu cu ce se ocupă. „Cum să asculte mama ce fac eu, ce gândesc eu? Nu le povestesc chestii d-astea. Cum să ştie ei ce fac eu şi cu cine mi-o trag eu? Sunt mulţi în situaţia asta. Nu ştiu părinţii lor ce fac. Dar nu este ceva ieşit din comun. Dacă tu cântai şi înjurai, le-ai fi arătat la părinţii tăi“, spune Criss. Este interesat şi de politică. În urmă cu trei săptămâni, s-a înscris în Partidul Social Democrat şi este mare fan Radu Mazăre. „Eu am mai fost, în 2000, în PUNR. Eram ciutan şi unii la costume ne ziceau că o să ajungem deputaţi şi prim-miniştri. Şi noi râdeam pe sub masă. Mergeam acolo ca să bem cafea, cu toate că nu ne plăcea, da’ era moca. În PSD am intrat pentru că toţi sar în capu lui Mazăre. Eu îi pot aduce o mie de votanţi, cel puţin. Eu o să-i conving să-l voteze pe Mazăre. Mie mi se pare tare. Ar putea să facă un film despre el. Ar fi cel mai tare rapper. Are atitudine. Rap înseamnă să faci ceva din nimic şi el a pornit în politică, gen... s-a descurcat“, îşi explică Blaziny opţiunea politică. Îl admiră pe edil pentru că este apropiat de tineri şi spune că prinde pentru că este natural şi că nu se ascunde în a-şi arăta pasiunile.